Orange Romania

noutăţi

  • Orange România îşi caută parteneri comunitari care dezvoltă programe educaţionale

    Continuând implicarea de peste 13 ani în comunitate, Orange lansează un fond de finanţare de 50 000 euro care vor fi investiţi într-unul sau mai multe proiecte de educaţie formală sau informală ce completează educaţia din şcoală. Vor fi susţinute în special proiecte care pun accent pe implicarea tinerilor, pe dezvoltarea abilităţilor şi potenţialului care îi pot pregăti pentru viaţa profesională.

    Pentru mai multe detalii privind criteriile de aplicaţie consultaţi Ghidul de aplicatie.
    Proiectele propuse vor intra într-o competitie de selecţie pe baza Formularelor de aplicatie.

    mai mult»

  • iulie 2008

    În aprilie 2008 Ministerul Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei împreună cu Ministerul Sănătăţii Publice au iniţiat o campanie de informare a publicului general cu privire la influenţa câmpurilor de radiofrecvenţă generate de tehnologiile mobile asupra sănătăţii.

    Campania a debutat în Bucureşti printr-o conferinţă de presă unde au participat Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Károly Borbély, Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, Secretarul ştiinţific al Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, Irma Csiki precum şi experţi internaţionali: Paolo Vecchia, Preşedintele Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Impotriva Radiaţiilor Non-Ionizante şi Emilie Van Deventer din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Cu acest prilej a fost lansată broşura actualizată Comunicaţiile mobile şi sănătatea.

  • august 2007

    În 1997, un studiu realizat de Repacholi et al. a concluzionat că şoareci de laborator modificaţi genetic pentru a dezvolta limfoma (un tip de cancer) se îmbolnavesc în proportie mai mare atunci când sunt expuşi la unde radio similare cu cele ale sistemului GSM. Studiul a fost însă criticat datorită mai multor nereguli şi a fost replicat într-un laborator independent. Rezultatele replicării au fost publicate în 2002 de către Utteridge et al., aceştia din urmă negăsind nici un efect datorat undelor radio. În ambele studii, şoarecii au fost expuşi timp de o oră pe zi la unde radio.

    În 2005, Sommer et al. au expus şoareci de tipul AKR/J, modificaşi genetic pentru a fi predispuşi la dezvoltarea limfomei, 24 de ore din 24 la unde radio similare celor emise de sistemul GSM. Nu au constatat un risc mai mare de îmbolnavire la soarecii expuşi la unde radio, faţă de cei neexpuşi. Acest studiu a fost urmat de un altul publicat în august 2007, în care aceeaşi echipă a investigat dacă undele radio emise de sistemul UMTS (3G) afectează dezvoltarea limfomei la acelaşi tip de cobai. Rezultatul a fost de asemenea negativ.

  • mai 2007

    În mai 2007 Ministerul Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a lansat broşura Comunicaţiile mobile şi sănătatea pentru informarea corectă şi obiectivă a populaţiei despre influenţa câmpurilor de radiofrecvenţă generate de tehnologiile mobile asupra sănătăţii.

    Poţi apela gratuit de pe telefonul mobil numărul *363 pentru informaţii suplimentare despre câmpurile de radiofrecvenţă şi despre efectele acestora.