×

Accesează
contul existent

Stiri

Filmul lui Mihai Bendeac, Căsătoria, este acum în cinematografe

Filmul lui Mihai Bendeac, Căsătoria, este acum în cinematografe

04.12.2024 By George Herescu

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Regizorul Mihai Bendeac și actorii Vlad Drăgulin, Liviu Pintileasa, Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Lucian Ionescu, Alin Florea și Ilona Brezoianu și-au întâmpinat invitații pe covorul roșu, iar surpriza serii a venit după vizionare, când aplauzele publicului și discursul de mulțumire al lui Mihai au fost întrerupte de o „cerere în căsătorie” premeditată în fața unei săli pline. Actrița Gloria Găitan (Lidocika în film) s-a așezat în genunchi si i-a propus lui Mihai un legământ față de cinematografia românească, oferindu-i un inel, ca semn de recunoștință și imensă apreciere față de talentul și colegialitatea acestuia. Gloria a povestit ulterior: „Am visat inelul în urmă cu șase luni ca ceva special pentru premiera de gală, însă nu m-am gândit cum voi oferi cadoul. Întrebarea mi-a venit pe loc și nu am ezitat să o aplic. Am vrut să fie ceva amuzant, pentru că eram toți emoționați”. Momentul a produs valuri de zâmbete și aplauze, dar în același timp, a subliniat posibilitatea unui al doilea proiect cinematografic, la care Mihai lucrează de mai mult timp. Căsătoria spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni idioți ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin) care ar face orice să mai producă bani pentru jocuri. Filmată pe peliculă, comedia produsă de Vertical Content ajunge pe marile ecrane din țară, în premieră, din 6 decembrie 2024.

Articole asemanatoare