Ți s-a întâmplat vreodată să îți spună cineva că l-ai sunat, dar de fapt să nu fi făcut asta? Indiferent de răspunsul la această întrebare, eu îți spun că apelarea accidentală se poate întâmpla și voi încerca în cele ce urmează să îți spun ce poți să faci ca să eviți această situație neplăcută.
Poate să pară aproape imposibil ca o apelare accidentală să se întâmple atunci când folosești un smartphone. Cea mai frecventă situație este apelarea accidentală dacă obișnuiești să ții telefonul în buzunarul de la spate al pantalonului. Este atât de frecventă, încât are și o denumire specifică (de fapt, cel puțin una) în limba engleză – pocket dialling, adică apelarea din buzunar.
Dacă nu ai blocat ecranul telefonului, în buzunar el se va mișca, iar atingerea ecranului în anumite zone, combinată cu electrizarea și poate umezeala, pot să ”păcălească” ecranul tactil sensibil și să inducă o atingere similară cu cea a degetelor. Mai departe, nu se știe ce aplicație se va deschide sau pe cine va decide telefonul să sune – de regulă se apelează ultimul număr de telefon din lista de apeluri.
Iată ce poți să faci ca să eviți această situație:
Blochează telefonul
Dacă nu uiți niciodată să blochezi telefonul înainte de a-l pune în buzunar (sau oriunde în altă parte, de fapt) atunci nu vei avea niciodată această problemă.
Din fericire, majoritatea telefoanelor au un sistem de autoblocare a ecranului după un anumit timp. Intervalul acesta poate să difere între 15 secunde și 10 minute. Există și opțiunea ”niciodată”, pe care eu nu o recomand. Într-adevăr poate să fie enervant ca ecranul telefonului să se blocheze după 15 secunde de inactivitate și să fii tentat să modifici la un interval mai mare. Gândește-te însă cum este cel mai convenabil pentru tine.
Iată cum poți să modifici acest interval:
Pentru Android: intră în meniu la Settings – Display, selectează opțiunea Sleep (sau Screen Timeout la unele telefoane) și apoi alege cel mai scurt interval cu care ești confortabil.
Pentru iPhone: intră în meniu la Settings - Display&Brightness, selectează opțiunea Auto Lock și alege intervalul pe care îl dorești.
Parolă, amprentă sau recunoaștere facială
Dacă nu ai setată niciuna dintre aceste modalități de securitate, îți recomand să o faci. Și nu doar ca să eviți apelarea accidentală, ci și ca să te protejezi împotriva oricărei încercări de fraudă. În plus, această acțiune este foarte utilă dacă îți folosești telefonul pentru plăți și ai funcția NFC activă.
Pentru un telefon Android, poți să intri în meniu la Settings – Security&Privacy. Dacă ai déjà o parolă și vrei să activezi și o altă modalitate de securitate, va trebui să introduci parola respectivă înainte de orice altă setare.
Pentru un iPhone, intră în meniu la Settings – FaceId&Passcode și setează modalitatea de securitate care este cea mai potrivită pentru tine.
Nu activa asistentul digital al telefonului atunci când acesta are ecranul inactiv
Fie că folosești Google Assistant sau Siri, acestea ar trebui să acționeze doar la comanda ta explicită. Ca să te asiguri de asta, iată ce trebuie să faci:
Pentru Android: Deschide Google Assistent, apasă pe poza ta de profil și selectează tabul ”Assistant”. În secțiunea Assistant Devices alege Phone – Personalization și setează opțiunea ”Lock screen personal results” în poziția off.
Pentru iPhone: intră în meniu la Settings - Siri&Search și setează opțiunea ”Allow Siri when locked” în poziția off.
Dacă ai făcut toat aceste setări, telefonul tău este în siguranță.
Toate cele bune !