×

Accesează
contul existent

Hands-on Samsung Gear Fit2 Pro

Samsung Gear Fit2 Pro este acel gadget cool pe care chiar vrei să îl pui la treabă făcând mai mult sport. Iată mai jos unele dintre cele mai importante aspecte.

articol
Știm cu toții despre magica zi, de mâine sau luni, când decizi să te apuci să faci sport, să slăbeşti sau pur şi simplu să ai şi tu un stil de viață mai sănătos.

Chiar dacă de multe ori decizia rămâne la stadiul de intenţie, ambiția și dorința uneori învinge.

Şi aşa începi să faci un research cu privire la anumite programe de antenament, poate o sală aproape de casă sau chiar un antrenor personal.

Dar dacă vrei ca lucrurile să fie cât mai simple, în condiţiile în care mulţi dintre noi avem un program încărcat, poţi să te motivezi cu un gadget foarte cool, care să te ajute să îți faci un program, să îți setezi anumite ținte pe care să le atingi și să le respecți. 

Eu am ales Samsung Gear Fit2 Pro.

Samsung vine cu o continuare a brățării inteligențe Gear Fit mult îmbunătățită și ca design dar mai ales ca funcționalitate.

Ce am găsit în cutie

Unbox-ing-ul a fost o reală plăcere pentru mine mai ales că achiziția acestul device a venit la fix pentru că sunt decis ca acea zi magică de care vă povesteam mai sus, să fie astăzi!

Cutia îți prezintă cumva, în mare, cam cum o să arate dispozitivul, ce funcții importante deține, mărimea curelei... dar tot lasă loc imaginației.

Efectiv în cutie am găsit manualul de utilizare, un dock elegant cu încărcare de tip USB și mult doritul Samsung Gear Fit2 Pro.

Design

Dacă ai fost un utilizator al primei variante vei vedea imediat că modelul nou este mult îmbunătăţit, în sensul că acum este mult mai confortabil pe mână, s-a renunțat la marginea cu aspect metalic care în timp avea tendința să se deterioreze și afecta imaginea generală a dispozitivului.

Pentru cei ca și mine, care nu au folosit până acum, pot spune că este un device care se încadrează în categoria “nice to have” sau, mai bine spus, util. 


Cureaua este dintr-un material ușor cauciucat, flexibil și plăcut la atingere, care vine în două culori, roşu sau negru şi două mărimi, S sau L.

Indiferent de ce mișcare faci, device-ul nu incomodează deloc, nu este afectat de umezeală datorită cerificării pentru rezistentă la utilizarea sub apă și este partenerul tău de încredere, care te ajută să îţi atingi scopul setat.

Asocierea cu telefonul este intuitivă, doar umezi câțiva pași care îți sunt expuși pe dispozitiv, chiar de la pornire.

Pe scurt, trebuie să îl conectezi la telefon prin Bluetooth. Este necesar să ai instalată aplicația Samsung Gear, cu ajutorul căreia vei putea să și gestionezi activitățile și notificările care îți sunt afișate.

Am redescoperit o funcție utilă, păstrată și pe Gear Fit2 Pro și anume Find my Phone, foarte utilă dacă nu reușești să îţi găsești telefonul. Chiar dacă este pe modul silenţios, telefonul va suna până când îl vei găsi. Este bine să menționez că va funcționa atâta timp cât telefonul și Gear Fit2 Pro sunt conectate.

Display

Funcționarea efectivă a ecranului Super AMOLED curbat este foarte plăcută, tranziția între funcții se face ușor, fără cea mai mică urmă de blocare.

Dimensiunea este suficient de mare pentru a vedea cu ușurință ce anume a înregistrat sau… să schimbi melodia. Pentru că da, acum poți să folosești dispozitivul şi pentru stocare și redare a muzicii preferate. Perfect cât să faci orice activitate sportivă mai plăcută.

Deși nu are efectiv jack pentru căști, vei putea folosi funcția Bluetooth pentru a te conecta la Samsung U Flex sau Samsung U Headphones. 



Pot spune că a fost o încântare să analizez rezultatele după ce am făcut mișcare. Le poți vedea pe telefon, în aplicația Samsung Health. Important să vă mai spun că, mai nou, aplicația se poate instala şi pe iOS. dacă preferi alt sistem de operare decât Android.

Rezultatele sunt ordonate frumos pe grafice aşa încât să poți face o comparație între antrenamente şi să vezi dacă ai reușit să îți depășești țintele setate. 

Încărcarea completă durează 2 ore, ceea ce este, poate, un pic prea mult pentru cei 200mAh interni. Dar dock-ul de încărcare are o notă de eleganță aparte, care aprope te invită să îl foloseşti.

Device-ul poate fi încărcat indiferent de poziția în care a fost pus şi este de menţionat că o utilizare intensă asigură o autonomie a bateriei de circa 2 zile. 



În concluzie pot spune că Gear Fit2 Pro este un partener ideal. Ca un amic de treabă, care îți monitorizează orice mișcare, te laudă când îți atingi ținta stabilită, sau te “trage de urechi” dacă o zi nu faci mișcare. 

Acum vă las, eu mă duc să alerg! Şi să nu uit, îl puteţi vedea în magazinele noastre. Salutare! 
 

Descoperă și alte informații despre acest topic sau împărtășește experiența în Comunitatea Orange.

Intreabă comunitatea, află ce se discută, răspunde la intrebări și vezi ce beneficii poți câștiga.

Intră în comunitate
Orange comunitate


Poți să fii primul care citește următorul articol. Lasă-ne adresa ta de e-mail.

articol
By Cătalin Ragea
Fac parte din echipa Orange, Customer Service de 6 ani. Pasiunea pentru gadget-uri a inceput odata cu activitatea de testare a acestora, iar acum pot spune ca sunt o parte importanta din viata mea. In continuare testez şi vă spun şi vouă descoperirile mele.