×

Accesează
contul existent

iOS 11 vine cu o noutate exclusiv pentru Orange România

Ce aduce iOS 11 pentru abonaţii Orange România?

articol
Nu vă voi ţine în suspans şi vă spun de la început că iOS vine anul acesta cu o funcţie unică, în premieră în România şi în exclusivitate pentru abonaţii Orange!

Este vorba despre o funcţie specială, integrată în meniul de setări şi care permite afişarea informaţiilor legate de consum pentru cartela SIM asociată telefonului respectiv precum şi o serie de opţiuni pe care le puteţi activa.

Este o funcţie disponibilă exclusiv abonaţilor Orange România , legată direct cu aplicaţia Contul meu, astfel încât să aveţi acces cât mai uşor la informaţii despre abonament şi facturi.

Pentru a putea folosi această funcţie, trebuie să urmaţi câţiva paşi foarte simpli: intraţi în meniu, la Settings şi activaţi Date mobile în cazul în care nu sunt deja active. Selectaţi apoi Data Plans, acceptaţi Termeni şi condiţii de utilizare a aplicaţiei utilizare şi planuri celulare


Apoi, în secţiunea Usage veţi putea vedea informaţii despre resursele şi consumul pentru abonamentul activ şi o serie de opţiuni pe care le puteţi activa. 

Iar acum, vă invit să trecem în revistă câteva dintre cele mai cool noutăţi iOS11.

1. Panoul de control (Control Center)Panoul de control este complet schimbat. În primul rând, accesul se face mult mai ușor prin glisarea cu degetul în sus, de la baza telefonului, pe verticală. Noul centru de control este prezentat acum ca un set de butoane afișate pe ecran care îți oferă acces foarte rapid la scurtături către diferite funcții pe care le poți seta singur: alarma, calculator și orice altă aplicație pe care o folosești în mod frecvent. 

2. Lock screen și centrul de notificări
Practic, centrul de notificări este disponibil din lock screen și reunește toate notificările primite. Pe cele mai noi – din ziua respectivă – le poți vizualiza foarte ușor cu o simplă glisare a ecranului de sus în jos. Pentru a vedea și notificările mai vechi trebuie doar să mai glisezi încă o dată pe ecran, de jos (de la bază)  în sus. Este important să faci glisarea chiar de la bază pentru că altfel, dacă începi de pe mijlocul ecranului nu vei face decât scroll prin notificări. Poate părea puțin complicat la prima vedere, dar este o funcție cu care te obișnuiești foarte ușor. 

3. Efectul de expunere lungă pentru Live Photos
Pasionații de fotografie și video vor fi încântați de această nouă funcție care folosește o tehnologie disponibilă, de regulă, doar pentru camerele foto high-end sau DSLR. Practic, dacă folosiți acest efect de expunere lungă (Long Exposure) nu veți mai avea surpriza să nu îțelegeți nimic dintr-o fotografie făcută în mișcare. Cum faceți asta? Activați funcția Live Photos și faceți o fotografie la...traficul de pe stradă, de exemplu. Apoi, accesați fotografia pe care vreți să o editați și glisați pe ecran de jos în sus. Veți vedea un set de patru efecte: live, loop, bounce și long exposure. Apăsaţi apoi pe long exposure și în câteva secunde, veți vedea cum imaginea se transformă în așa fel încât îl poate face invidios și pe cel mai talentat fotograf. O veste şi mai bună este aceea că datorită noilor tehnologii de comprimare a fişierelor foto şi video – HEIF (High Efficiency Image) şi HEVC (High Efficiency Video Codec) – fotografiile şi videoclipurile vor avea aproape jumătate din dimensiune şi vor ocupa mult mai puţin spaţiu.​​

4. Automatic Setup
În general, setarea unui device iOS este relativ simplă, dar cu iOS 11, cuvântul „simplu” capătă o nouă semnificaţie. Trecerea de la un iPhone la altul (cu condiţia ca ambele să beneficieze de iOS 11) se face prin simpla apropiere a celor două device-uri. Practic, după ce ai setat limba şi regiunea, noul device îţi va solicita să apropii celălalt device iOS şi apoi îţi va afişa un mic pop-up pe ecran cu instrucţiunile de pairing. Şi asta e tot.

5.  O voce nouă pentru Siri
Siri nu mai este doar un simplu asistent ci unul cu un nivel ridicat de inteligenţă...artificială. Are acum o altă voce, mult îmbunătăţită care sună mult mai natural şi, în plus, poţi să alegi dacă este o „ea” sau un „el”. Siri va fi capabilă să înveţe lucruri despre tine, chiar de la tine, mai exact din obiceiurile tale şi îţi va fi mai mult un prieten decât o asistentă. De exemplu, dacă la un moment dat vei căuta în browser informaţii despre Noua Zeelandă, la următoarea accesare a secţiunii „Ştiri”, Siri îţi va da şi informaţii despre Noua Zeelandă. Smart Siri!

6. „Nu mă deranjaţi. Conduc.”
Chiar dacă ştim cu toţii ca nu este indicat să scrii mesaje în timp ce conduci, iOS 11 se asigură că nu vei fi nici măcar tentat să faci asta. Cum? Simplu. Funcţia este similară cu „Do not disturb” şi opreşte toate notificările/mesajele/apelurile, doar că ea se activează automat atunci când eşti în maşină, dar nu înainte de a confirma dacă tu eşti şoferul sau doar pasager. Evident că se poate trişa... dar de ce ai face-o? Mai ales că le trimite şi un mesaj celor care încearcă să te contacteze şi le spune că nu eşti disponibil. Din nou, Smart. 

7. Screen recording
Vrei să îi arăţi unui prieten cum să facă o anumită setare pe telefon? Nimic mai simplu: înregistrează paşii direct de pe display. Tot ce trebuie să faci este să adaugi funcţia „Screen recording” în centrul de control şi apoi să o activezi. Din acel moment, tot ce faci pe telefon se va înregistra şi se va salva în dosarul cu fişiere foto şi video. Iată un exemplu:


8. Indicatorul de volum nu mai acoperă ecranul        
Vă menţionez despre acest aspect doar pentru că am vazut că este apreciat. „Ce bine că nu se mai acoperă ecranul când modifici volumul în timp ce te uiţi la un video”, îmi spune un amic. 
Într-adevăr, indicatorul de volum apare, discret, doar în colţul din dreapta sus al ecranului.

9. Tastatură pe care poţi să scrii doar cu o singură mână
Recunosc că este o funcţie care mie îmi este foarte utilă. Ştiţi cum este când eşti în metrou şi vrei să raspunzi la un mesaj... Te straduieşti să scrii doar cu o mână. Cu iOS 11 e mult mai simplu, pentru că ai posibilitatea să setezi poziţia tastaturii fie în dreapta, fie în stânga şi să tastezi foarte uşor cu o singură mână. Smart şi util. 

10. Aplicaţia Files
Până acum, iOS nu a avut o funcţie de gestionare a fişierelor/documentelor, în sensul tradiţional. iOS 11 vine însă cu funcţia Files App care permite păstrarea tuturor documentelor într-un singur loc şi ca urmare, un acces mult mai rapid la ele.

Dacă aveţi unul dintre modelele iPhone 7, 7 Plus, 6s, 6s Plus, 6, 6 Plus, SE sau 5s, vă puteţi bucura de iOS 11, disponibil chiar de astazi!

Vă doresc să aveţi o toamnă însorită şi colorată! Toate cele bune!


 

Descoperă și alte informații despre acest topic sau împărtășește experiența în Comunitatea Orange.

Intreabă comunitatea, află ce se discută, răspunde la intrebări și vezi ce beneficii poți câștiga.

Intră în comunitate
Orange comunitate


Poți să fii primul care citește următorul articol. Lasă-ne adresa ta de e-mail.

articol
By Alina Dumitrescu
Salut! Sunt la Orange de foarte mulți ani, din care 14 în Customer Service. Pasiunea mea pentru digital și tot ce înseamnă online m-au făcut să ma indrept către Divizia Online. Aici îmi dau seama, în fiecare zi, că a fi digital înseamnă că poți să îți simplifici viața foarte mult. Și am decis să împărtășesc asta cu voi.