×

Accesează
contul existent

Lucrezi de acasă? Iată 10 sfaturi utile ca să îți păstrezi ritmul

În zilele noastre, mulți dintre noi avem posibilitatea să lucram de acasă, iar în anumite împrejurări, lucrul de acasă este chiar recomandat. Dar acesta vine cu unele provocări, cărora, dacă nu le dai atenție, au șanse mari să-ți dai peste cap tot programul cu care erai obișnuit. Îți propun, în cele ce urmează, câteva recomandări care sper să vă fie de ajutor.

articol
Un lucru este clar: lucrul de acasă este confortabil și poate avea multe avantaje. Nu mai pierzi vremea în trafic, poți să mănânci acasă, stai în cele mai comode haine. Dar, dacă nu iți impui o anumită disciplină personală, pe care să o respecți de-a lungul zilei, riști fie să pierzi noțiunea timpului și să transformi cele 8 ore de lucru în 12, fie să nu te poți concentra deloc la ce ai de făcut și să te trezești că ai pierdut mult timp făcând altceva decât aveai de făcut.

Cheia pentru a depăși aceste situații este să stabilești un program de care să te ții și să departajezi timpul și spațiul în care lucrezi de cel în care ești liber.

Iată ce poți să faci:

1. Pune-ți alarma să sune în fiecare zi, exact la aceeași oră. Reține! Să faci abstracție de alarmă nu e una dintre opțiuni.

2. Respectă-ți rutina de dimineață. Va fi ca un reper și vei știi că din acest moment ți-ai început ziua.

3. Nu e nevoie să citești tot felul de studii ca să știi că modul în care te îmbraci îți afectează comportamentul. Nu strică deloc să te îmbraci ca și cum ai fi la birou.

4. Alege un loc în casă care pentru următoarele 8 ore va fi biroul tău. Cu cât ești mai ferit de lucruri care te distrag, cu atât mai bine. Un lucru foarte util este, bineînțeles, să închizi ușa, chiar dacă poate părea nepoliticos.

5. Ok, acum că totul e pregătit, stabilește-ți un program de care să te ții și pe care să îl îndeplinești până la finalul zilei.

6. Încearcă să nu cedezi tentației de a face ce faci de obicei când ești acasă.

7. Orice interacțiune virtuală  cu colegii sau managerul tău te vor ajuta să nu pierzi contactul cu realitatea business-ului și îți va da un sentiment de normalitate. Un lucru foarte important este să te asiguri că folosești doar canalele de comunicare sigure, verificate si acceptate de catre compania la care lucrezi.

8. Pe parcursul zilei, e bine să respecți aceleași intervale pentru momentele de pauză.

9. Încearcă să eviți pe cât posibil întreruperile care te distrag de la ceea ce ai de făcut.

10. Sunt șanse mari să mai fie cineva cu tine acasă și care să aibă impresia că ești în concediu. Asta înseamnă că va trebui să stabilești foarte clar că lucrezi de acasă și, chiar dacă nu pare, ai tot felul de proiecte pe care trebuie să le termini la timp.

Sunt sigur că toate aceste sugestii pe care chiar poți să le pui în practică, te vor ajuta. Nu e ușor, dar merită.

Spor la treabă!
 

Descoperă și alte informații despre acest topic sau împărtășește experiența în Comunitatea Orange.

Intreabă comunitatea, află ce se discută, răspunde la intrebări și vezi ce beneficii poți câștiga.

Intră în comunitate
Orange comunitate


Poți să fii primul care citește următorul articol. Lasă-ne adresa ta de e-mail.

articol
By Sebastian Pereanu
Ma numesc Sebastian Pereanu, iar la Orange ma ocup de realizarea materialelor digitale prin care colegii mei deprind sau isi dezovlta diferite cunostinte si abilitati. In timpul liber cochetez cu scrisul, iar cand sunt intr-o dispozitie aventuroasa pun la cale proiecte de filme sau documentare.