×

Accesează
contul existent

TOP aplicații de traducere - altele decât Google Translate

Indiferent cât de multe limbi străine cunoști, cu siguranță te-ai aflat măcar o dată în situația în care ai avut nevoie să vorbești cu altcineva într-o altă limbă, mai ales că, în ciuda aparenţelor, nu toată lumea vorbeşte limba engleză. Iată însă cum te poate ajuta tehnologia să porți o conversație în aproape orice limbă dorești, cu ajutorul aplicațiilor de traducere (altele decât cunoscuta și foarte utilizata aplicație Google Translate).

articol

Cum am ales cele mai bune aplicații de traducere

Când am ales cele mai bune aplicații de traducere, am căutat funcții precum traducerea vocală în timp real, traducerea textului, traducerea cu camera foto și ghidurile de pronunție. De asemenea, am căutat aplicațiile care au și opțiunea gratuită, ceea ce înseamnă că multe dintre opțiunile enumerate mai jos nu te vor costa deloc.

Alege aplicația de traducere potrivită pentru tine

Atunci când alegi o aplicație de traducere, ia în considerare nevoile tale specifice.
Cea mai bună opțiune pentru un utilizator nu este neapărat cea mai bună pentru altul. De exemplu, unele aplicații sunt concepute pentru a fi utilizate în călătorii, în timp ce altele sunt mai concentrate pe a te ajuta să înveți o nouă limbă.

Traducere în modul offline

Dacă ești în căutarea unei soluții de traducere pe care să o utilizezi în timpul unei călătorii, atunci modul offline este o caracteristică absolut obligatorie. Multe zone ale lumii nu oferă acces la internet rapid, dar asta nu va conta dacă aplicația ta de traducere nu necesită conexiune la internet. Din acest motiv, vei descoperi că majoritatea aplicațiilor prezentate în acest ghid includ cel puțin un anumit nivel de funcționalitate offline.

1. Microsoft Translator - în topul alegerilor

Asemenea lui Google Translate, Microsoft Translator este una dintre cele mai cunoscute aplicaţii de traduceri și se află printre primele mele alegeri.
Aplicația permite susținerea unei conversaţii în peste 60 de limbi, prin traducerea automată a răspunsurilor interlocutorului în limba dorită de tine.



De asemenea, ai la dispoziţie și posibilitatea de a face traduceri text sau cu ajutorul camerei foto.
O funcție care mi s-a părut mie interesantă este aceea de “Split” care îți permite să desparți ecranul între cele două limbi în care vrei să porți conversația și, mai mult, dacă vrei ca persoana cu care vorbești să și vadă textul, poți opta pentru intoarcerea imaginii:



Este important să știi că unele dintre funcţiile aplicaţiei nu sunt valabile pentru toate limbile, dar poți folosi “cartea” pusă la dispoziție de aplicație, în care găsești cele mai uzuale propoziţii şi fraze care îți pot fi de ajutor în călătoriile tale.



Pentru a putea folosi aplicaţia şi în modul offline poți descărca limbile de care ai nevoie şi în acest fel poți face traduceri chiar dacă nu ești conectat la Internet.

2. SayHi - cea mai performantă

Este una dintre cele mai ușoare aplicații și este disponibilă atât pe Android cât și pe iOS. Cu un timp de încărcare și o performanță excepționale, pune la dispoziția utilizatorilor traduceri în peste 90 de limbi şi dialecte şi poate fi utilizată în timp real, traducând în timp ce vorbiţi.
Aplicația îți permite să îți înregistrezi vocea și apoi să o traduci în limba selectată, iar pentru a reda traducerea, poți alege vocea de femeie sau bărbat. Poți, de asemenea, să ajustezi viteza redării, iar dacă te afli într-un loc mai zgomotos, poți alegere să tastezi în loc sa folosești microfonul.
Aplicația este complet gratuită și oferă, de asemenea, suport pentru mai multe dialecte specifice, inclusiv engleza SUA, Marea Britanie și Canada; Franta si franceza canadiană, mandarină și chineză din Taiwan.

3. Reverso

Aceasta este o aplicaţie care, deşi nu oferă traduceri decât în şi din 12 limbi îți oferă şi diverse variante de utilizare a expresiilor căutate, ceea ce te poate ajuts să descoperi mult mai uşor sensul acestora. Versiunea de bază este gratuită, dar există și versiunea Premium, contra cost. Poate fi achiziţionată pentru 18.99 RON lunar şi poate fi utilizată atât pe Android şi iOS.

4. Yandex Translate

Este o aplicație cu o interfață foarte simplă care te ajută să traduci fraze de sine stătătoare prin folosirea microfonului, tipărirea de text, traducerea cu ajutorul camerei foto dar și susținerea unei conversații.

5. Papago - perfectă pentru traducerea scrisului de mână

Papago oferă toate funcțiile de traducere de care ai putea avea nevoie vreodată, inclusiv traducerea textului, traducerea imaginilor, traducerea vocală, traducerea scrisului de mână, un dicționar și modul offline. Toate aceste caracteristici sunt incluse și gratuite. Singurul dezavantaj al lui Papago este că văpermite să traduceți doar 13 limbi.



Cea mai interesantă funcție a acestei aplicații mi s-a părut a fi traducerea scrisului de mână, cu ajutorul camerei foto:



Toate cele bune!
TAGS:
TIPS&TRICKS

Descoperă și alte informații despre acest topic sau împărtășește experiența în Comunitatea Orange.

Intreabă comunitatea, află ce se discută, răspunde la intrebări și vezi ce beneficii poți câștiga.

Intră în comunitate
Orange comunitate


Poți să fii primul care citește următorul articol. Lasă-ne adresa ta de e-mail.

articol
By Alina Dumitrescu
Salut! Sunt la Orange de foarte mulți ani, din care 14 în Customer Service. Pasiunea mea pentru digital și tot ce înseamnă online m-au făcut să ma indrept către Divizia Online. Aici îmi dau seama, în fiecare zi, că a fi digital înseamnă că poți să îți simplifici viața foarte mult. Și am decis să împărtășesc asta cu voi.