Iată că ne apropiem, cu pași repezi, de anotimpul alb. Pentru cei cărora le place să își petreacă serile friguroase de iarnă alături de un film și o băutură caldă, iată ce recomandări am pentru Crăciun. Și nu numai.
Filmul îi are ca protagoniști principali pe Kate (Reese Whitherspoon) și Brad (Vince Vaughn), un cuplu care are o tradiție de Crăciun: să își petreacă sărbătorile de Crăciun cât mai departe de familiile lor. Condiții meteorologice neprielnice îi împiedică să își urmeze tradiția și, printr-un concurs de împrejurări, sunt obligați să își viziteze părinții, fiecare dintre ei fiind divorțați si având alte relații. Vizitele lor, deși pline de situații comice, scot la iveală o mulțime de lucruri din trecutul lor și sunt puși în fața unor întrebări importante: cât de bine se cunosc cei doi și vor reuși să rămână împreună la urmă?
IMDb rating: 6.1/10
Sloane (Emma Roberts) și Jackson (Luke Bracey) detestă sărbătorile. Cu aceste ocazii, ambii sunt singuri, trebuie să ia loc la masa copiilor sau se văd obligați să aducă parteneri ciudați doar pentru a se conforma așteptărilor. Dar când se întâlnesc de un Crăciun deosebit de jalnic, cei doi străini fac un aranjament: vor fi perechea celuilalt la toate ocaziile festive din an. Împărtășind o aversiune comună împotriva sărbătorilor și asigurându-se reciproc că celălalt nu-i interesează, ei devin perechea perfectă, ceea ce conduce la nenumărate situații amuzante și provocatoare. Însă la sfârșitul unui an de sărbători absurde, Sloane și Jackson își dau seama că ceea ce ambii detestă s-ar putea să devină ceva ce ambii îndrăgesc. (sursa: www.cinemagia.ro)
IMDb rating: 6.3/10
12 Dates of Christmas este un film de Crăciun american din 2011 regizat de James Hayman. În rolurile principale joacă actorii Amy Smart și Mark-Paul Gosselaar. Filmul urmărește povestea lui Kate care, după o întâlnire cu un bărbat pe nume Miles, pe care nu îl cunoaște, ajunge să retrăiescă Ajunul Crăciunului într-o buclă a timpului. Ea trebuie să descopere cum să întrerupă această repetiție a timpului - ar trebui să se împace cu fostul ei prieten Jack, ar trebui să rămână cu Miles sau ce altceva?
IMDb rating: 7.6/10
Love actually este unul dintre filmele de sezon pe care îmi place să le urmăresc aproape în fiecare an. Filmul are o distribuție absolut spectaculoasă și amintesc aici doar de Hugh Grant, Liam Neeson, Colin Firth, Emma Thompson, Keira Knightley. Povestea începe cu o lună înainte de Crăciun și prezintă poveștile a zece personaje dintre cele mai diverse care, inițial par a nu avea legătură dar, la final se dovedește că unele sunt interconectate. Este un film care s-ar încadra la genul comedii romantice pentru că el conține elemente din ambele genuri și are avantajele unui joc actoricesc remarcabil alături de dialogul sclipitor.
IMDb rating: 6.9/10
Aceste este încă unul dintre filmele de sezon pe care aș putea să îl revăd periodic. Regizoarea Nancy Meyers (cunoscută pentru filmele Sometrhing's Gotta Give și What women want) aduce pe ecran povestea a două femei din lumi diferite - Amanda (Cameron Diaz) si Iris (Kate Winslet), plictisite de viața lor, care se întâlnesc pe internet și decid să facă schimb de case pentru Sărbatori. Cum una locuiește în Statele Unite, iar cealaltă în Anglia, schimbarea este suficientă ca să le dea viețile peste cap. Amanda și Iris întâlnesc fiecare un bărbat, în această poveste plină de optimism. Rolurile celor doi sunt interpretate de Jude Law și Jack Black. (sursa: www.cinemagia.ro)
Și mai am câteva lucruri să vă spun despre acest film. Nancy Meyes a scris scenariul avându-le în minte exact pe cele două protaginiste, Jack Black a acceptat să joace în acest film doar când a aflat că va juca alături de Kate Winslet, iar Jude Law a fost ”obligat” să zâmbească mai mult în acest fim. Și, să nu uit, zăpada este reală chiar dacă nu asta a fost intenția, iar micuța casă din Anglia este reală, dar scenele interioare au fost filmate într-un studio.
Familia Stone este un film de Crăciun american din 2005 regizat de Thomas Bezucha și care are o distribuție de excepție: Claire Danes, Diane Keaton și Sarah Jessica Parker. Filmul a fost nominalizat la Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (muzical/comedie) (Sarah Jessica Parker).
Severa și ultraconservatoarea directoare Meredith Morton (Sarah Jessica Parker) se aventureazã în afara Manhattan-ului pentru a întâlni familia prietenului sãu, Everett Stone (Dermot Mulroney). Dar familia Stone formează un grup foarte grijuliu care are nevoie de timp pentru a se obișnui cu răceala străinei.
Va fi nevoie de doi oaspeti surpriză, douã povești de dragoste ciudate și de câteva beri pentru a topi exteriorul de gheață al directoarei și pentru a o ajuta sã se integreze în familia Stone. (sursa: www.cinemagia.ro).
Este un film care, de asemenea, reunește nume celebre cum ar fi Monica Calhoun, Morris Chestnut, Taye Diggs, Terrence Howard, Regina Hall și care îmbină foarte armonios talentul actoricesc cu dialogurile spumoase. Filmul prezintă povestea unor prietenii din colegiu care se reunesc după 15 ani pentru a sărbători împreună Crăciunul în New York și care vor descoperi, cu acest prilej, cât de ușor pot aprinse vechile rivalități și povești de iubire.
Filmul spune povestea a trei femei Amy (Mila Kunis), Carla (Kathryn Hahn) și Kiki (Kristen Bell) care trebuie să facă față stresului atunci când sunt vizitate de mamele lor de Crăciun. Cele trei femei subapreciate și supra-împovărate, decid să se revolte împotrivă provocărilor și așteptărilor campionatului anual pentru mame: Crăciunul. Și dacă a crea o vacanță cât mai perfectă pentru familiile lor nu a fost destul de greu, ele trebuie să facă totul în timp ce își găzduiesc și distrează propriile mame. Până la sfârșitul călătoriei, acestea vor redefini modul în care să facă sărbătorile speciale pentru toți și vor descoperi o relație mai strânsă cu mamele lor. Oare cât de dificilă va fi provocarea sărbătorilor?
Klaus este un fil de animație, foarte bine realizat de Sergio Pablos (co-creatorul Despicable Me). Klaus prezintă povestea lui Jesper, un tânăr poștaș leneș și arogant care provine dintr-o familie înstărită, din peninsula Scandinavă. El primește de la tatăl său sarcina de a aduce poșta într-un sat bizar din ținuturile geroase ale Norvegiei, în orășelul insular Smeerenburg. Tatăl său vrea să-i dea o lecție de viață, așa că-l obligă să lucreze ca poștaș și îi dă un ultimatum: dacă nu livreză 6.000 de scrisori într-un an, va fi dezmoștenit. Aici el întâlnește un fabricant de jucării misterios și cu barba albă, numit Klaus și, împreună, Jesper descoperă bucuria altruismului și a generozității.
„Klaus a fost produs în întregime în Madrid, Spania, de către o echipă internațională formată din unii dintre cei mai talentați desenatori din toată lumea. Filmul aduce un stil de animație unic, prin care se îmbină tehnici de animație care presupun desen de mână și tehnologie de ultimă oră”, a declarat Sergio Pablos, regizorul filmului. (sursa: playtech.ro)
S-ar putea să vă mire faptul că vă recomand un film din 1946. Este unul dintre cele mai bune filme de Crăciun pe care îmi place să îl revăd ori de câte ori am ocazia, cu un mesaj superb, pe care merită să îl vedeți sau, de ce nu, să îl revedeți și voi. Această minunată poveste de Crăciun este regizată de Frank Capra și rămâne unul dintre filmele favorite ale tuturor timpurilor, atât în viziunea publicului, cât și în opinia criticilor de film.
În Ajun de Crăciun, în orăşelul american Bedford Falls, George Bailey îşi cântăreşte cu tristeţe propria viaţă, după ce compania lui, moştenită de la tatăl său, a ajuns în prag de faliment. Disperat că şi-a dezamăgit familia, George e pe cale să se arunce în râul pe jumătate îngheţat, când îşi face apariţia Clarence, care se prezintă drept îngerul lui păzitor. (sursa: cinemagia.ro)
Legal disclaimer
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot să nu faca parte din oferta comercială curentă Orange. Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.