×

Accesează
contul existent

#100

2004

2004

24 mai: Are loc explozia de la Mihailesti, soldata cu 18 morti. Explozia s-a produs dupa ce un camion care transporta in conditii nesigure 20 de tone de azotat de amoniu a derapat si s-a rasturnat pe soseaua DN 2, in localitatea Mihailesti (judetul Buzau), intr-o dimineata ploioasa. Autotrenul incarcat cu 400 de saci cu azotat de amoniu care venea de la combinatul chimic Doljchim a luat foc si apoi a explodat chiar cand pompierii incercau sa lichideze incendiul. La locul accidentului s-a format un crater cu o adancime de aproape sapte metri si cu un diametru de aproximativ 20 de metri. De asemenea, geamurile cladirilor aflate la peste 500 de metri de locul accidentului au fost sparte, iar zgomotul exploziei s-a auzit inclusiv in municipiul Buzau, aflat la circa 30 de kilometri distanta. Un numar de 18 persoane au murit in accidentul de la Mihailesti, printre care sapte pompieri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Buzau, doi jurnalisti ai postului TV Antena 1, localnici si persoane care s-au aflat in zona la momentul deflagratiei.

Articole asemanatoare