100 de locuri de vizitat

Lipscanii sunt una din strazile Bucurestilor care are cele mai multe obiective pe Lista monumentelor istorice (peste 30), reunite sub titulatura "Ansamblul de arhitectura "Strada Lipscani" (intre Lipscani, Calea Victoriei si strada Jacques Elias). Doar aceasta insiruire (careia, dupa parerea noastra, mai pot sa i se adauge si alte obiective) este elocventa pentru profilul complex al acestei strazi: mestesugaresc, comercial si, de la un moment dat, si bancar. Cele mai numeroase din obiectivele acestei liste sunt numeroasele pravalii, construite la sfarsitul secolului XIX- inceput XX, deci intr-o perioada de dezvoltare economica intensiva a Romaniei, in stilurile epocii, neocalsic si neobaroc. Intrebarea, la care cred ca nici edilii Capitalei nu mai pot raspunde, este cate din aceste cladiri au supravietuit sau mai au sansa de a se integra, in forma originala, peisajului arhitectonic al orasului, ceea ca ce ar face necesara o actualizare a sa, cu surprize nu intotdeauna placute…

Strada Lipscani nu se afla numai in Centrul Bucurestilor, ci chiar al tarii, dat fiind ca de aici porneau drumurile comerciale spre judetele Tarii Romanesti, dar si catre Orientul si Occidentul Europei. Inca din primele secole de existenta ale orasului, "ulita", care va deveni strada Lipscani, a fost unul din cele mai importante artere ale orasului. Chiar inainte de data care se admite ca a fost intemeierea oficiala a Bucurestilor (de fapt, prima sa mentionare oficiala), aceasta zona se gasea in "inima orasului". Nu intamplator i se spunea "Ulita Mare", pornind de la Poarta de Sus a Curtii Domnesti pana la Drumul Targovistei. Prima mentiune documentara a strazii este din 1589. Aici existau numeroase ateliere si magazine, pravalii, cu profil divers (palarieri, bijutieri, cojocari, blanari sau pantofari), dar si hanuri. Zona era populata pe langa negustori romani si de comercianti greci, bulgari, sarbi, evrei, albanezi sau austrieci, ceea ce dadea locului un adevarat profil international. In secolul XVII, aceasta ulita se extinsese simtitor, pornind din apropierea centrului din jurul Bisericii Sfantul Gheorghe Nou ("Targul din Launtru"), iar, dupa ce domnitorul Constantin Brancoveanu traseaza "Podul Mogosoaiei" (Calea Victoriei), capatul celalalt al ei ajunge pana la acesta, fapt care a sporit importanta arterei.

Dar actul de nastere oficial al Lipscanilor este un document din anul 1750, numele venind de la panzeturile aduse din Germania, de la Lipsca (Leipzig). De fapt insa, la inceput, acest trafic comercial era asigurat de sasii din Transilvania, iar centrele de aprovizionare erau si Danzig, Breslau, Flandra, Venetia.

Pe drept cuvant , unul din cei mai reputati istorici ai Bucurestilor, George Potra considera ca negustorii de pe Lipscani au contribuit la modernizarea si occidentalizarea tarii.

Cele mai multe pravalii

Lipscanii au fost singura zona a orasului unde nu se aflau apartamente de locuit, ci, in perioade mai vechi, magazine (pravalii, cum li se spunea in epoca), hanuri, ateliere si institutii . Asa cum reiese din documentele si ilustratiile de epoca, cele mai multe magazine vindeau tesaturi si panzeturi, alte "accesorii", fiind grupate pe specialitati (de la "abagie" la podoabe).

Pravaliile de pe Lipscani erau de mici dimensiuni, bineinteles intotdeauna cu vitrina la strada. Altfel, desi fatada era adesea ingusta, erau constructii destul de solide, cu bolti si pivnite din caramida, asa cum au demonstrat-o sapaturile intreprinse, care, insa, adesea, au dus la disparitia acestor vestigii. De cele mai multe ori, ele erau locuite de familia negustorului.

Mai tarziu, aceste magazine s-au extins si diversificat, numerosi martori, chiar de peste hotare, mentionand existenta unor magazine luxoase, care, prin marimea si aspectul lor, se puteau compara, de exemplu, cu magazinele vieneze. In acelasi timp, pentru perioada interbelica, contemporanii si chiar vizitatori straini considerau ca Lipscanii erau nu numai o strada frumoasa, ci si "vesela". Pentru a surprinde ceva din aspectul si atmosfera acestei strazi, vom face apel la interesantul volum Captivantul Bucuresti de Gratiela Doicescu, in care sunt enumerate cateva din magazinele de pe aceasta strada: magazinul de portelanuri "Rosenthal" ("Toata lumea isi dorea ceva de la Rosenthal, insa era un magazin accesibil pentru mult mai putini"), drogheria Garibaldi (nu de la personajul istoric, ci de la numele unuia din vanzatori), numeroase magazine "cochete de dama mode", magazinul de incaltaminte "Dermata", cele numite "La papagal", "Voaleta", "Dinescu si Ionescu" (transformat in magazinul universal "Bucuresti"). In acelasi timp, pentru ca "musteriii" sa poata sa-si satisfaca si alte dorinte, mai este amintita si existenta unor restaurante (intre care "Automat", deschis in 1934, precursor al "autoservirilor" de mai tarziu), dar si placintarii renumite.

In mare masura, si in deceniile perioadei comuniste, Lipscanii si-au pastrat profilul comercial, desigur adaptat la necesitatile si nevoile vremii. Intr-un fel, au ramas chiar un spatiu privilegiat, caci, cel putin in copilaria mea, in magazinele de aici puteai gasi un sortiment ceva mai mare de marfuri. Cele mai multe cladiri si-au pastrat profilul si integritatea, ceea ce nu se poate spune despre perioada de dupa 1989, cand pe locul vechilor pravalii s-au deschis altele noi. Din pacate noii "negustori" sunt preocupati doar de castigul imediat si nu le-au mai ingrijit. De fapt, vina apartine mai mult edililor si altor factori de raspundere, inclusiv din domeniul cultural, care nu au reusit, in ciuda numeroaselor proiecte ce au fost (sau nu !) demarate, unele chiar cu finantare externa, sa salveze macar, daca nu sa adapteze adecvat, aceasta portiune a Centrului istoric, ceea ce va face ca, probabil, el sa nu mai aiba sanse la o istorie proprie…

De la han la hotel si…ruina

Desigur, avand in vedere "deverul" comercial, prezenta, in afara de clienti, si a unor negustor provenind adesea de peste hotare, a facut necesara si existenta unor locuri de cazare, alimentare, dar si… de agrement. Este vorba de hanuri si, mai tarziu, hoteluri. In lista publicata de Gheorghe Ionescu-Gion in Istoria Bucurescilor referitoare la principalele hanuri de dinainte de 1800, apar Hanul lui Serban Cantacuzino, Hanul Filipescu, Hanul Tanase, Hanul cu Tei (De-o parte si de alta a curtii interioare avea numeroase pravalii), Hanul Greci, hanul Greceanu, pe amplasamentul Palatului Nifon.

Desigur, cel mai vechi si mai impunator a fost hanul Gabroveni, in spatele Curtii vechi, construit la 1739, unde trageau negustorii bulgari de la Gabrovo, care au dat si numele strazii adiacente. Epoca de glorie a fost intre 1825 si 1850. Aici trageau si demnitari straini cu "trebi" prin Bucuresti. Hanul a ars de mai multe ori dar a supravietuit, iar, la 1900, s-a transformat in "Hotel Gabroveni-Universal". Cladirea, construita pe locul hanului, desi foarte solida, asa cum o demonstreza peretii si boltile de caramida, nu a mai putut supravietui dupa 1989, in momentul de fata fiind o ruina "conservata", care isi asteapta salvatorul

O importanta zona bancara

Asa cum Lipscanii se nascusera dintr-o expansiune economica, comerciala, aceasta strada se va transforma, ca si altele din zona, potrivit dezvoltarii financiare de la inceputul secolului XX, intr-o zona bancara. Intr-adevar, Lipscani sunt una din strazile Bucurestilor care au adapostit cele mai multe banci (pe la 1920, aproximativ 13), printre care unele renumite: Banca Nationala a Romaniei (cladirea veche, construita in intervalul 1883 - 1885), Banca Chrissovelloni, Banca romana de comert, Palatul fostei Societati de asigurari Dacia, precum si sucursale ale unor banci straine, cum a fost "Banca Berliner Gesellschaft", construita inca in perioada 1910-1913.

Tot pe Lipscani se aflau si cladiri in care functionai importante institutii administrative, cum era Vama Postei.

Nu lipsea nici cultura

Desi avea, in primul rand, un profil comercial, nici obiectivele culturale nu au lipsit de pe aceasta strada. De exemplu, aici s-a deschis, inca in 1854, una dintre primele librarii ale Bucurestilor, "Libraria Scoalelor Nationale", avand ca principal scop difuzarea cartilor scolare in toate regiunile locuite de romani. Ulterior, aici s-a deschis "Libraria George Cosbuc", care insa a disparut dupa 1989, cladirea fiind intr-o stare avansata de degradare.

Desigur, cei care au trait perioada interbelica, isi mai aduc aminte, de "Cinematograful Roxy", in care ulterior a functionat Ansamblului "Ciocarlia", iar acum, renovata, adaposteste un teatru. Este unul din putinele exemple de "supravietuire"

Un simbol se reintoarce

Din fericire, unul dintre simbolurile zonei si ale Bucurestilor, in general, s-a…intors la locul sau initial. Este vorba, de reproducerea "Lupoaicei Capitoline", daruita Bucurestilor, in 1906, de catre autoritatile de la Roma si amplasata in capatul dinspre piata Sfantul Gheorghe Nou. Acest eveniment s-a petrecut cu ocazia aniversarii a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Dupa numeroase peregrinari in diferite puncte ale Bucurestilor, statuia s-a intors in locul ei initial.

Mai exista Lipscanii ?

Doua lucruri frapeaza pe cel care strabate astazi Lipscanii, si ele "se bat cap in cap". Mai intai "explozia" de noi magazine, cel mai adesea in locul celor vechi, cu firme care mai de care mai "colorate", ceea ce da impresia unei strazi deosebit de vii. Dar, pe de alta parte, se poate observa ca cele mai multe dintre cladirile vechi poarta "bulina rosie", prevazuta pentru constructiile cu risc seismic, ceea ce poate induce impresia ca, in lipsa unor masuri de consolidare, aceasta strada este "pe moarte".