Diplomația română și Marea Unire

Reorganizată și echipată, la 11/24 iulie 1917, Armata a II-a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, va declanșa ofensiva la Mărăşti şi va elibera în Vrancea un teritoriu de aproximativ 500 km², cu 30 sate, luând şi 2.793 prizonieri, 26 tunuri şi mortiere, 27 mitraliere şi alte materiale de război. A doua ofensivă, plănuită concomitent pe Siret, nu s-a putut desfăşura, deoarece trupele ruse, preocupate tot mai mult de revoluţia izbucnită la Petrograd (în februarie 1917), nu înţelegeau să mai continue lupta.

În schimb, s-a produs un puternic contraatac german, prin care mareşalul August von Mackensen voia să ocupe repede întreaga Moldovă şi să scoată astfel România din război. Luptele cele mai grele s-au dat la Mărăşeşti, în ziua de 6/19 august 1917. Mult inferioare ca număr, trupele române, comandate de generalul Constantin Cristescu şi apoi de generalul Eremia Grigorescu, au respins toate atacurile germane. Alte încercări făcute la Oituz au fost de asemenea respinse după lupte înverşunate.

Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz au redat speranța românilor și au arătat aliaților valoarea şi spiritul de sacrificiu ale ostaşului român.

Printre alți șefi de stat aliați, Lloyd George, prim-ministrul Marii Britanii, s-a adresat astfel guvernului român: „…doresc să exprim din partea guvernului britanic profunda noastră admiraţie pentru curajul eroic şi avântul ce l-a dovedit poporul român în timpul unui an de încercări aproape fără seamăn… Reconstituirea armatei române şi rezistenţa îndârjită – rezistenţă atât de preţioasă pentru cauza comună – pe care această armată o opune duşmanului în acest moment, în condiţii de o greutate excepţională, prezintă un exemplu măreţ de tărie, pe care libertatea o inspiră unui popor liber”.