Diplomația română și Marea Unire

Stindardul lui Ștefan cel Mare este un simbol al rezilienței românilor în timpuri de restriște și recuperarea lui în timpul Primului Război Mondial a reprezentat un imbold pentru soldații ce apărau națiunea retrasă la fruntariile vechii țări a Moldovei.

Totodată, este una dintre cele mai prețioase broderii liturgice postbizantine din lume, fiind realizat în anul 1500 într-un atelier autohton din Suceava. Istoricii sunt de părere că stindardul a fost donat inițial unei biserici de curte sau unui așezământ monahal din Moldova care avea hramul Sfântului Gheorghe. Ulterior, la o dată necunoscută, a ajuns la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos (astăzi, mănăstire bulgărească), pe care Ștefan o salvase din ruină în anii de final ai domniei sale.

Ministerul Afacerilor Externe al României deține un dosar de arhivă vechi de un secol, privind demersurile diplomatice pentru recuperarea acestui stindard.

Astfel, la începutul anului 1917, în plin Război Mondial, Consulatul României la Salonic a inițiat demersuri pentru a fi recuperat de la mănăstirea Zografu, aflată sub controlul trupelor ruse. Cu ajutorul armatei franceze, prețiosul obiect a fost preluat și trimis la Paris. Stindardul a fost predat Legației României la Paris, în cadrul unei ceremonii deosebite, desfășurată la Universitatea Sorbona, la 28 iulie 1917. A ajuns în țară abia în 1920, fiind predat de Ministerul Afacerilor Străine către Ministerul de Război. A fost păstrat ulterior la Muzeul Militar până în 1970, când a fost predat Muzeului Național de Istorie a României.