Diplomația română și Marea Unire

Criza revoluţionară din Rusia, adâncită de preluarea puterii de către bolşevici, a izolat militar România. Decizia guvernului sovietic de a intra în negocieri cu Puterile Centrale şi aliaţii lor, precum şi descompunerea armatei ruse au făcut imposibilă continuarea războiului de către România. Din nou elita politică a fost împărțită, susținătorii alianței cu Puterile Centrale cerând pacea cu Germania, iar unii dintre ei se pronunţau chiar pentru schimbarea dinastiei; partizanii necondiţionaţi ai Antantei doreau, în schimb, continuarea războiului, fie prin retragerea autorităţilor în Rusia, fie printr-o rezistenţă dusă până la capăt, care să dovedească Antantei că România îşi îndeplinise obligaţiile de aliat chiar și printr-o veritabilă sinucidere militară.

În aceste condiţii, guvernul Brătianu a demisionat, noul cabinet, condus de generalul Alexandru Averescu, începând tratative cu adversarul care au dus, pe rând, la semnarea armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie/9 decembrie 1917), a preliminariilor de pace de la Buftea (20 februarie/5 martie 1918) şi, în sfârşit, a Tratatului de pace de la Bucureşti. Acesta a fost semnat de un nou guvern, condus de conservatorul filo-german Alexandru Marghiloman, adus în fruntea cabinetului în speranţa că orientarea sa politică va asigura României o atitudine binevoitoare a Berlinului.

În ziua de 24 aprilie/7 mai 1918, la Palatul Cotroceni din Bucureşti s-a semnat Tratatul de Pace cu Puterile Centrale, prin care erau impuse României cedări teritoriale considerabile, precum şi instituirea controlului german asupra economiei ţării. România pierdea Dobrogea, care era împărţită în două: Cadrilaterul şi sudul judeţului Constanţa reveneau Bulgariei, iar restul constituia un condominiu al celor patru puteri (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia), al cărui statut urma să fie stabilit definitiv la încheierea războiului. Frontiera cu Austro-Ungaria era deplasată pe versantul dinspre România al Carpaţilor, pierzându-se astfel un teritoriu de 5.600 km2 cu 724.957 locuitori, iar România era obligată să accepte un sever control al Puterilor Centrale asupra agriculturii, petrolului, pădurilor, industriei şi comerţului. Deşi din partea României tratatul a fost semnat de către prim-ministrul Alexandru Marghiloman, Regele Ferdinand a refuzat promulgarea acestuia.