Diplomația română și Marea Unire

Ca urmare a victoriei revoluţiei la Petrograd, în Basarabia - partea Moldovei dintre Prut şi Nistru anexată de Imperiul Țarist în 1812 - a luat fiinţă Partidul Naţional Moldovenesc (Chişinău, aprilie 1917). În iunie s-a constituit Sfatul Central al deputaţilor soldaţi şi ofiţeri moldoveni. Delegaţii au cerut convocarea la Chişinău a Sfatului Ţării, care să hotărască asupra autonomiei Basarabiei.

Conducerea centrală bolşevică de la Petrograd a trimis un număr de activişti susţinuţi de militarii bolşevici, pentru a împiedica separarea provinciei de Rusia.

În octombrie 1917, Congresul soldaţilor moldoveni (800 delegaţi reprezentând peste 250.000 militari), întrunit la Chişinău, a hotărât autonomia teritorială şi politică a Basarabiei, în cadrul Republicii Federative Democratice Ruseşti, precum şi constituirea unui nou Sfat al Ţării.

Acest nou Sfat şi-a deschis lucrările cu 150 deputaţi, din care: 105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean, 1 grec, proporţional cu ponderea tuturor etniilor. A urmat formarea unui guvern - Consiliul directorilor - şi proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, ca parte a Republicii Federative Democratice Ruseşti (2 decembrie 1917).

Organizaţia militară bolşevică de la Odessa a încercat însă preluarea puterii la Chişinău printr-o lovitură de forţă, fapt care a determinat Consiliul Directorilor să ceară autorităţilor române de la Iaşi asistenţă militară. În aceste împrejurări, la 24 ianuarie 1918, a fost proclamată independenţa Republicii Autonome Moldoveneşti. Mişcarea pentru unirea cu România câştigase însă repede teren printre locuitorii țării, inclusiv în rândul minorităților, întrucât era singura alternativă reală la amenințarea bolșevizării țării și instaurarea anarhiei revoluționare.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organul suprem al puterii, a votat unirea Basarabiei cu România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abţineri, 13 deputaţi absenţi), fixând însă o serie de condiţii, a căror esenţă se referea la păstrarea drepturilor şi libertăţilor deja dobândite. Trupele române, prezente în Basarabia, nu au avut nici un rol în votul de la Chişinău, acţiune eminamente politică, în al cărei deznodământ fericit au avut o contribuţie hotărâtoare o serie de personalități precum Ion Inculeț, Pantelimon Halippa, Ion Pehlivan, Constantin Stere, Onisifor Ghibu.