Diplomația română și Marea Unire

Declarațiile și concepția politică a președintelui SUA, Woodrow Wilson, asupra reorganizării granițelor statelor europene după război s-au bucurat de mare audiență în rândul românilor. În toamna anului 1918, conceptul autodeterminării naționale devenea treptat aproape unica opțiune pentru românii din Transilvania.

În acest context istoric, la Oradea, la 12 octombrie 1918, în timpul Conferinței Comitetului Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, s-a adoptat o declarație prin care se exprima dorința națiunii romane din Ungaria și Ardeal de a-și hotărî soarta în urma unei mari adunări naționale. Ulterior s-a decis constituirea unui organism care să coordoneze lupta de emancipare națională a românilor din Ungaria, Consiliul Național Român (CNR).

În cursul lunii noiembrie, a avut loc un amplu proces de înființare a consiliilor/ sfaturilor naționale române pe întreg teritoriul Transilvaniei, în paralel cu organizarea gărzilor naționale militare, organe menite să introducă și să protejeze noua administrație românească din provincie. La Arad, în 13-14 noiembrie 1918, au avut loc tratative româno-ungare între CNR și guvernul revoluționar maghiar. La sfârșitul acestor negocieri, CNR și-a afirmat fără echivoc dorința de a lăsa românilor sarcina să-și decidă singuri soarta, în numele principiului și dreptului la autodeterminare națională.

După eșuarea tratativelor de la Arad, la 20 noiembrie, a fost lansat apelul pentru convocarea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, în ziua de duminică, 1 decembrie 1918, fiind arătate modalitățile democratice prin care românii, populația majoritară a provinciei, urmau să-și delege puterea prin deputați aleși, în măsură să se pronunțe asupra viitorului lor. Alegerea delegaților pe plan local s-a realizat în cadrul unor adunări populare, fiind desemnați reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale, care urmau sa prezinte adeziunea la unirea cu România a locuitorilor din mii de localități de pe cuprinsul întregii Transilvanii, a delegaților unor organizații politice, societăți și instituții bisericești, culturale, profesionale etc.

La Alba-Iulia, în ziua de 18 noiembrie/l decembrie 1918, cei 1.228 de delegați au hotărât unirea pe vecie a Transilvaniei cu România. Rezoluția de Unire citită de Vasile Goldiș a fost votată în unanimitate de delegați. Decizia de unire cu Romania a fost primită cu un deosebit entuziasm de cei peste 100.000 de români prezenți la Alba-Iulia. Maniera democratică în care s-a hotărât unirea și participarea masivă a populației de pe întregul teritoriul unit cu România conferă astfel o notă determinantă de legitimitate democratică a hotărârilor din anul 1918.

După ce o delegație în frunte cu Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Miron Cristea, Iuliu Hossu, s-a deplasat la București, pentru a prezenta Regelui Ferdinand și guvernului actul unirii, Decretul-lege publicat în "Monitorul Oficial", la 13/26 decembrie 1918, consfințea actul memorabil de la Alba-Iulia: "Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, de la 18 noiembrie/ l decembrie 1918, sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României".