Diplomația română și Marea Unire

După consacrarea internațională a Marii Uniri din 1918, prim ministrul Ion I.C. Brătianu, de comun acord cu Regele Ferdinand, a adus în planul vieții publice problema încoronării, fiind aleasă Alba-Iulia ca loc simbolic de desfășurare.

Încoronarea a avut la 15 octombrie 1922, în noua catedrală ortodoxă, în prezența membrilor Parlamentului, ai Guvernului, ai conducerii Armatei și mai multor invitați de marcă din țară și străinătate, precum și a peste 30.000 de simpli participanți. Serviciul religios a fost oficiat simultan în toate bisericile din România. După terminarea slujbei, oficialitățile au ieșit iar Regele și Regina au urcat pe un podium unde președintele Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde, a adus coroana Regelui, iar președintele Senatului, Mihail Orleanu, pe cea a Reginei. În mod simbolic, într-un gest autocrat, Regele Ferdinand I și-a pus singur coroana pe cap, iar apoi a încoronat-o pe Regina Maria.

Momentul festiv a fost salutat cu 101 de salve de tun, iar pe platoul din fața catedralei a urmat defilarea a circa trupelor, în fața Regelui și Reginei, aflați călare în fața regimentelor ai căror comandanți onorifici erau. Au fost prezenți reprezentanții diplomatici a 17 țări străine, confirmând simbolic importanța internațională a ceremoniei. Printre aceștia au fost prezenți: Principesa Beatrice de Bourbon, Ducele de York, generalii Berthelot, Foch și Weygand, dar și Regina Maria a Iugoslaviei și Regina Elisabeta a Greciei, fiicele Familiei Regale a României.

În mod simbolic, acest eveniment a încheiat procesul de formare al României început prin Revoluția de la 1821, continuat de Revoluția de la 1848, de Unirea Principatelor de la 1859, Independența din 1877 și intrarea în război alături de Antantă din 1916.

Diplomația României a funcționat în permanență în serviciul națiunii, contribuind în mod hotărâtor, chiar dacă nu adesea prea vădit, la realizarea obiectivelor politice românești, fiind un mijloc indispensabil pentru a pune în practică și a susține interesele naționale în conjuncturi internaționale adesea potrivnice.