Diplomația română și Marea Unire

În pragul anului 1914, alături de Europa marilor puteri grupate în două blocuri militare antagoniste – Tripla Alianţă (Puterile Centrale) şi Tripla Înţelegere (Antanta) – exista Europa naţiunilor, care exprima o realitate permanentă. La începutul Primului Război Mondial, mai mult de jumătate din naţiunea română trăia în afara graniţelor României, cea mai mare parte în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina, dar şi în Basarabia.

România era membră a Triplei Alianțe din anul 1883, dar încrederea oamenilor politici români în această alianță s-a diminuat treptat, fiind determinată de atitudinea tot mai restrictivă a Austro-Ungariei față de revendicările politice și cetățenești legitime ale românilor din imperiul dualist.

Apropierea României de Puterile Antantei (Franţa, Rusia, Anglia), dorită de opinia publică şi de marea majoritate a personalităţilor politice, va deveni vizibilă din primele luni ale anului 1914, fiind marcată de vizita Țarului Nicolae al II-lea la Constanţa, unde a fost primit cu cele mai înalte onoruri de Regele Carol I, la 1/ 14 iunie.

Pe lângă apropierea politică, evenimentul urmărea și o viitoare alianță matrimonială, printr-o posibilă căsătorie a Principelui Carol cu Marea Ducesă Olga. Avea să fie ultima vizită în străinătate a familiei imperiale ruse, cu doar trei săptămâni înainte de asasinatul de la Sarajevo al arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul prezumtiv al Imperiului Austro-Ungar, eveniment care avea să ducă la izbucnirea Primului Război Mondial.