×

Accesează
contul existent

Telefoane

Google Play Store va permite dezinstalarea aplicatiilor de la distanta pe dispozitivele conectate

Google Play Store va permite dezinstalarea aplicatiilor de la distanta pe dispozitivele conectate

26.12.2023, 09:26 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Magazinul Google Play va permite in curand utilizatorilor sa dezinstaleze de la distanta aplicatiile de pe dispozitivele conectate.

Google a lansat acum cateva zile actualizarea serviciilor Play din decembrie. Creatorul sistemului de operare Android descrie o noua functie pentru Play Store ce le va permite utilizatorilor sa dezinstaleze aplicatiile de pe dispozitivele lor conectate de la distanta. Functia inca nu este disponibila pe dispozitivele Android in acest moment, dar un utilizator a reusit sa o activeze utilizand cateva trucuri.

Assemble Debug a descris intregul proces de dezinstalare a aplicatiilor de la distanta prin Play Store intr-o noua postare pe blog. Functia a fost accesata pe versiunea 38.8 a Play Store. La fel cum puteti instala aplicatii de la distanta pe dispozitivele Android conectate, le puteti dezinstala si de pe un dispozitiv conectat la alegere. Acestea fiind spuse, procesul de dezinstalare pare putin mai complex decat in cazul instalarii de la distanta.

Vei putea dezinstala aplicatii de la distanta pe dispozitivele conectate la contul Google

Cand va fi disponibila pe scara larga, ar trebui sa puteti parcurge urmatorii pasi pentru a dezinstala aplicatiile de pe dispozitivele conectate la contul dumneavoastra de Google:


Atingeti imaginea de profil din Play Store si accesati "Gestionati aplicatiile si dispozitivul";
Glisati spre sectiunea "Gestionati";
Atingeti numele actual al dispozitivului si va aparea o lista cu toate dispozitivele conectate;
Alegeti dispozitivul de pe care doriti sa dezinstalati aplicatiile;
Selectati din lista de aplicatii care apar pentru dispozitivul respectiv;
Atingeti pictograma de stergere din coltul din dreapta sus pentru a dezinstala aplicatia/aplicatiile selectate.

Sursa noteaza ca veti putea sorta aplicatiile pentru dezinstalare dupa nume si dimensiune. Acest lucru va usura identificarea si stergerea aplicatiilor mai mari, care ocupa mai mult spatiu pe dispozitiv. De asemenea, pare sa existe o eroare care afecteaza functia chiar acum. Nu listeaza toate aplicatiile instalate pe un dispozitiv in acest moment. Cu toate acestea, Google ar putea rezolva aceasta problema atunci cand va lansa functia catre toti utilizatorii.

Articolul Google Play Store va permite dezinstalarea aplicatiilor de la distanta pe dispozitivele conectate apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare