24.01.2025, 12:20
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Snapdragon 8 Elite, cel mai puternic procesor oferit de Qualcomm pentru dispozitive mobile, nu mai reprezinta o noutate, fiind implementat de mai toate modelele flagship de smartphone-uri lansate la inceputul acestui an, inclusiv seria Galaxy S25. Totusi, preturile unor astfel de device-uri sunt ridicate, parte din "vina" purtand-o si costul cipului fabricat de Qualcomm. Compania vine totusi cu o alternativa pentru cei care doresc performanta asemanatoare cu SD 8 Elite, dar la un pret mai accesibil.
Este vorba despre versiunea cu numai 7 nuclee a procesului Snapdragon 8 Elite, care, pe langa cele doua nuclee principale de tip Prime, tactate la 4,32 GHz, ofera doar 5 nuclee secundare de tip Performance, tactate la 3,53 GHz (fata de versiunea cu 8 nuclee, care include 6 astfel de core-uri Performance). Numele de model al variantei cu 7 nuclee a cipului Snapdragon 8 Elite este SM8750-3-AB si, conform Qualcomm, aceasta este disponibila in vederea integrarii in produse pentru toti partenerii.
Solutia ideala pentru telefoanele slim si pliabile?Conform insider-ului Yogesh Brar, acest model SM8750-3-AB de Snapdragon 8 Elite ar urma sa fie utilizat in proaspat dezvaluitul Samsung Galaxy S25 Edge (cunoscut pana acum drept S25 Slim), a carui grosime nu va depasi 6,4 mm, precum si in noua serie de telefoane pliabile pe care Samsung le pregateste pentru anul acesta.
Pliabilele Samsung nu sunt singurele care "tintesc" versiunea cu 7 nuclee a procesului Snapdragon 8 Elite: viitorul Oppo Find N5 promite sa fie cel mai subtire smartphone pliabil de pana acum, cu o grosime de numai 3,7 mm - 4 mm, acesta urmand sa utilizeze SM8750-3-AB. De asemenea, viitorul pliabil de la OnePlus - modelul Open 2, ar trebui sa adopte tot acest procesor cu numai 7 nuclee.
Ceea ce Snapdragon 8 Elite SM8750-3-AB pierde pe partea de performanta ar castiga in ceea ce priveste eficienta energetica, ceea ce l-ar transforma in alegerea ideala pentru dispozitive subtiri sau pliabile, care nu pot acomoda baterii cu capacitati foarte generoase.
Sursa: GSM Arena
Articolul Un cip Snapdragon 8 Elite cu numai 7 nuclee s-ar putea regasi in telefoanele slim si pliabilele din viitorul apropiat apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.