![]() |
28.04.2025, 16:11 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Conform proiectului unei noi legi, doar alpinistii care au escaladat anterior cel putin un varf de 7.000 metri din Nepal vor putea obtine autorizatie pentru a urca pe cel mai inalt munte al lumii. Masura vine ca raspuns la criticile aduse Nepalului pentru ca permite unui numar prea mare de alpinisti, inclusiv celor fara experienta, sa incerce ascensiunea pe varful de 8.849 metri. Aceasta situatie a dus la supraaglomerare in "zona mortii" - regiunea situata sub varf, unde oxigenul natural este insuficient pentru supravietuire, potrivit Reuters. Supraaglomerarea a fost considerata responsabila pentru numeroasele decese de pe Everest. In 2023, cand Nepalul a eliberat 478 de permise, cel putin 12 alpinisti au murit si alti cinci au fost dati disparuti pe versantii muntelui. In anul urmator, opt alpinisti si-au pierdut viata. Noua lege prevede, de asemenea, ca seful echipei de ghizi locali (sardarul) si ghidul montan care insoteste expeditiile sa fie cetateni nepalezi. Organizatorii internationali de expeditii nu sunt de acord cu toate prevederile. Lukas Furtenbach, organizator de expeditii cu sediul in Austria, considera ca restrictia ar trebui sa se refere la orice varf de 7.000 metri din lume, nu doar la cei din Nepal. El a subliniat si ca ar trebui inclusi in lista si muntii care se apropie de 7.000 metri si sunt folositi frecvent pentru pregatire, cum ar fi Ama Dablam, Aconcagua sau Denali. Furtenbach si alti organizatori de expeditii considera, de asemenea, ca ghizii montani de alte nationalitati ar trebui sa aiba dreptul sa lucreze pe Everest, intrucat nu exista suficienti ghizi nepalezi calificati. In Nepal exista peste 400 de varfuri montane deschise expeditiilor, dintre care 74 au o altitudine mai mare de 7.000 metri. Cu toate acestea, doar cateva dintre aceste varfuri sunt populare printre alpinisti.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.