×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Antonescu: Am ajuns, pentru Dumnezeu, sa secretizam cheltuieli pentru o calatorie cu avionul

Antonescu: Am ajuns, pentru Dumnezeu, sa secretizam cheltuieli pentru o calatorie cu avionul

09.04.2025, 12:29 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

"Cand, in general vorbind, orice functionar din Romania va simti, macar intr-o mica masura, macar ii va trece prin cap, ca primul sau sef e cetateanul acela, de dincolo de ghiseu, de dincolo de cerere, de dincolo de licitatie, si nu sefii sau ierarhici, atunci vom avea, intr-adevar, un raport mai bun intre stat si cetatean", a declarat Antonescu, in discursul sau de lansare a programului. Fostul lider liberal a subliniat ca, desi "de foarte mult timp vorbim despre necesitatea transparentei" si "s-a progresat pe aceasta cale", situatia actuala este departe de a fi satisfacatoare. "La noi, de foarte mult pe vreme, vorbim despre necesitatea transparentei, facem exercitii mai mult sau mai putin reusite de transparenta, s-a progresat pe aceasta cale, dar am ajuns, pentru Dumnezeu, sa secretizam cheltuieli pentru o calatorie cu avionul. Inacceptabil vreodata, undeva!", a afirmat Antonescu.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare