![]() |
Presedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, a primit joi, la Palatul Cotroceni, o delegatie a Camerei Franceze de Comert, Industrie si Agricultura in Romania (CCIFER).
24.04.2025, 21:15 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Intalnirea a avut loc in contextul conferirii, de catre presedintele interimar al Romaniei, a Ordinului "Meritul Industrial si Comercial" in grad de Ofiter Camerei Franceze de Comert, Industrie si Agricultura in Romania, pentru meritele deosebite din cele peste trei decenii de prezenta economica franceza in Romania, pentru contributia semnificativa avuta la colaborarea in domenii cheie de dezvoltare, la atragerea de investitii, precum si la crearea de locuri de munca, impunandu-se drept un partener de incredere al comunitatii de afaceri din tara noastra. In acest context, presedintele CCIFER, Nicolas Richard, a subliniat ca, de aproape 30 de ani, CCIFER se implica atat in dezvoltarea companiilor franco-romane, cat si in stimularea noilor investitii. Potrivit acestuia, cele peste 4.200 de companii cu capital francez, prezente in toate domeniile de activitate, au contribuit semnificativ la dezvoltarea economiei romanesti prin crearea de locuri de munca, sustinerea exporturilor, aportul de expertiza si inovatie, precum si prin internationalizarea IMM-urilor romanesti. Totodata, a evidentiat ca investitorii francezi au gasit in Romania un vector de competitivitate globala si un rezervor de talente in sectoare cheie. El a afirmat ca obiectivul constant al organizatiei este mentinerea unei Romanii competitive pentru mediul de afaceri, astfel incat investitiile sa continue si economia sa prospere. Cu prilejul intalnirii, presedintele interimar al Romaniei si reprezentantii CCIFER au purtat discutii referitoare la dezvoltarea relatiilor economice dintre Romania si Republica Franceza.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.