Externe

Problema posibilei pierderi a sustinerii SUA dupa venirea la Casa Alba a lui Donald Trump a fost amintita si de ministrul german al apararii, Boris Pistorius, in octombrie, cand sublinia ca "Europa trebuie sa faca mai mult", la fel cum si presedintele francez cerea statelor europene, recent, "sa poata sa se apere singure", pentru ca altfel Europa va deveni un continent "ierbivor" slab inconjurat de "carnivori".

La nivelul planificarii, pe hartie, pare ca Europa nu a fost niciodata mai bine pregatita decat acum. In ultimii ani, au fost dislocate mai multe forte pe flancul estic al NATO si s-a propus abordarea unui "nou model de forta" al NATO - care cere dislocarea a 100.000 de militari in mai putin de 10 zile - dar se ridica intrebarea daca statele europene aliate pot face toate aceste lucruri fara capabilitatile militare ale SUA, mai ales ca doua dintre cele mai puternice state aliate, Marea Britanie si Franta, nu stau foarte bine la capitolul stocurilor militare.

Mai mult decat atat, unele dintre echipamentele americane sunt de neinlocuit, cum este flota de avioane C17 de transport sau cum sunt avioanele F-35 produse de LM, deci, in general, tehnologia americana. De asemenea, industria europeana de aparare pare sa fie acum fragmentata si slab coordonata. De exemplu, potrivit unui expert consultat de FT, din 11 categorii de baza in ceea ce priveste sistemele majore de armament, precum avioanele de vanatoare, tancurile si distrugatoarele, SUA au 32 de tipuri de sisteme, iar Europa 172. Aceasta varietate europeana ridica multe probleme. Ucraina, de exemplu, a primit peste 10 tipuri diferite de lovituri de artilerie de 155 de mm, fiind nevoita sa modifice armele de pe care erau lansate acestea pentru a se potrivi fiecarei versiuni. Defragmentarea industriei europene de aparare cere, insa, vointa politica, mai ales acum, cand acest domeniu este in plina expansiune.

O alta problema in cazul retragerii sustinerii SUA pentru Europa ar fi lipsa unui lider, care sa ofere planificarea operationala pe care SUA o acorda acum statelor aliate. Europa este plina de lideri ambitiosi, cred specialistii, care nu si-ar imagina un Emmanuel Macron care sa asculte de Donald Tusk, de exemplu, sau viceversa.

De asemenea problematica este alocarea unui buget pentru aparare necesar contracararii Rusiei, intrucat chiar seful NATO, Mark Rutte, spunea ca 2% din PIB pentru aparare nu este suficient, iar multe state, desi promit ca vor aloca mai mult, iau prea putin masuri pentru a face acest lucru. De aceea, Bruxellesul a venit cu ideea folosirii fondului de coeziune pentru intarirea industriei europene de aparare.

Sustinerea Ucrainei, prima linie a apararii europene in fata Rusiei, este o alta provocare pentru statele europene, daca SUA se decid sa abandoneze Kievul. Cu toate acestea, nu este o provocare careia Europa nu i-ar putea face fata, din punct de vedere financiar. SUA au ajutat Ucraina cu 66 de miliarde de dolari, de la inceputul razboiului, iar aliatii NATO cu 85 de miliarde de dolari. Inlocuirea sustinerii SUA cu ajutor european ar insemna acordarea unui procentaj de 0,3% din PIB-ul UE, un lucru pe care blocul si-a poate permite. Problema este ca multe dintre echipamente ar fi cumparate din SUA. Si colectarea de date ar putea fi problematica, in absenta SUA in Europa, desi statele baltice, nordice si UK au demonstrat ca se pot ridica la nivelul americanilor, daca este nevoie. Ce pare sa lipseasca, insa, este capacitatea statelor europene de a ajunge la un consens si de a interpreta actiunile Rusiei din Ucraina si pe cele de sabotaj din Europa drept o adevarata amenintare la adresa arhitecturii de securitate de pe continent.