15.01.2025, 10:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
"Celebram, astazi, 175 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu. In semn de profunda recunostinta pentru contributia sa incomensurabila la patrimoniul cultural national si universal, 2025 a fost declarat "Anul Eminescu", la initiativa Academiei Romane si a Academiei de Stiinte a Moldovei. Ziua Culturii Nationale ne gaseste intr-un moment de rascruce pentru viitorul Romaniei. Am incredere ca in constructia acestui viitor, pe care ni-l dorim sub semnul echilibrului si al prosperitatii, cultura va avea un rol esential. Traversam o perioada marcata de reflectii asupra modului si a directiei in care dorim sa evolueze tara noastra, a angajamentelor sale fata de idealul european, fata de partenerii si aliatii sai din spatiul european si euroatlantic si, cel mai important, fata de tinerele generatii. Deciziile politice trebuie, asadar, sa aiba un corespondent in optiunea colectiva pentru o societate bazata pe valori autentice si performanta, pe integritate, educatie si responsabilitate", transmite Klaus Iohannis.
El afirma ca Eminescu "a apartinut unei epoci pentru care cultura a insemnat adevar, libertate, sacrificiu, loialitate si datorie, o generatie care a transformat cultura intr-un veritabil scut impotriva extremismului, a xenofobiei si a discursului instigator la ura si la violenta".
"<Ca sa-ti dai seama de nivelul culturii generale a unei natii, trebuie sa vezi ce idoli are>, spunea Mihai Eminescu. In spiritul acestui indemn al celui care a inaltat prin creatia sa cultura romana pe cele mai inalte culmi, suntem datori sa reflectam la modelele pe care vrem sa le urmam, la mesajul pe care dorim sa-l transmitem tinerilor. Mihai Eminescu a apartinut unei epoci pentru care cultura a insemnat adevar, libertate, sacrificiu, loialitate si datorie, o generatie care a transformat cultura intr-un veritabil scut impotriva extremismului, a xenofobiei si a discursului instigator la ura si la violenta. Cultura este fundamentala pentru dezvoltarea unei natiuni, fiindca defineste ierarhia valorilor care ghideaza societatea si care influenteaza destinele cetatenilor. Cultura academica si cultura democratiei participative sunt deopotriva esentiale pentru a sustine dialogul, cunoasterea si cooperarea dintre institutii si oameni. Datorita idealurilor carora elitele le-au dat glas in cultura romana, tara noastra a putut renaste dupa razboi, realizand unitatea si modernizarea statala si a rezistat deceniilor de dictatura si totalitarism, recastigandu-si in mod liber si demn locul in Europa. In momentele fondatoare si decisive ale istoriei nationale, cultura a reprezentat forta care a inspirat solidaritatea intregului popor pentru indeplinirea proiectelor importante pentru Romania", adauga seful statului.
Dincolo de inevitabilele dificultati, potrivit lui Klaus Iohannis, Romania are, inclusiv din perspectiva culturala, resurse umane valoroase, un potential creativ recunoscut la nivel international, precum si o impresionanta mostenire a dialogului intercultural si a bunei convietuiri, intr-un spatiu al diversitatii culturale.
"In tara noastra, cultura este expresia sintezei inalte a tot ceea ce diferitele comunitati etnice si lingvistice au impartasit, au cultivat si au transmis de-a lungul generatiilor, ilustrand principiul european al unitatii in diversitate. Mihai Eminescu a realizat in poezie ceea ce George Enescu a realizat in muzica sa: ancorarea specificului romanesc in orizontul valorilor universale, dand culturii noastre o deschidere larga si o constiinta de sine in dialogul cu cultura europeana si mondiala. Manifestarile dedicate "Anului Eminescu" vor revela, fara indoiala, ca Mihai Eminescu a fost "poetul nepereche a carui opera invinge timpul" si, totodata, un patriot lucid care a crezut in destinul natiunii romane, in misiunea sa istorica. Urmand acestui model, oamenii de cultura si institutiile publice, creatorii si operatorii culturali trebuie sa se solidarizeze astazi pentru a face din cultura un reper competitiv si relevant, un pilon al renasterii nationale, o forta rezilienta in reconstructia Romaniei de maine. La multi ani rodnici culturii nationale si creatorilor ei", incheie Iohannis.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
15.01.2025, 14:20