![]() |
25.04.2025, 21:21 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Acesta marcheaza o etapa semnificativa in dezvoltarea armelor cu energie dirijata, Japonia demonstrand astfel ca este un jucator de top alaturi de SUA si China in acest domeniu, noteaza HDblog. Tunul electromagnetic japonez, instalat pe JS Asuka, este primul de acest tip din lume care a ajuns intr-un stadiu avansat de testare si potentiala utilizare operationala. Proiectul este rezultatul colaborarii dintre Agentia pentru Achizitii, Tehnologie si Logistica (ATLA), Japan Steel Works si Comandamentul de Cercetare si Dezvoltare al Flotei (FRDC). Potrivit rapoartelor oficiale, dezvoltarea a inceput in 2016, iar primele focuri au fost trase in 2022. Sistemul testat utilizeaza energie electromagnetica pentru a lansa proiectile de 40 mm la viteze hipersonice - aproximativ 2.230 m/s (Mach 6,5). Cu o greutate de opt tone si o lungime a tevii de sase metri, tunul electromagnetic japonez poate atinge o energie de 20 de megajouli, ceea ce il plaseaza printre cele mai puternice arme de acest tip din lume. Spre deosebire de armele conventionale, sistemul japonez nu utilizeaza explozibili, ci energie cinetica pura. Acest lucru il face mai eficient si mai putin costisitor, un avantaj major in contextul noilor forme de conflict in care dronele low-cost pun presiune pe sistemele traditionale de aparare. O diferenta esentiala fata de programele americane sau chineze este faptul ca Japonia si-a pastrat proiectul activ si transparent. In timp ce SUA a abandonat initiativa dupa degradarea prematura a tevilor tunului, Japonia a continuat testele, demonstrand fiabilitate si ambitie tehnologica. Tunul electromagnetic ofera capacitate de lupta indiferent de conditiile meteo si nu este afectat de atenuarea atmosferica, spre deosebire de armele laser. Aceste caracteristici il transforma intr-o optiune ideala pentru apararea navala si pentru combaterea amenintarilor emergente precum vehiculele hipersonice sau roiurile de drone. Prin testarea acestei arme revolutionare, Japonia isi consolideaza pozitia de lider in domeniul armelor cu energie dirijata, aducand o alternativa sustenabila si eficienta in arhitectura apararii moderne.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.