![]() |
24.04.2025, 12:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Elevii de clasa a VIII-a care participa la competitii internationale in perioada Evaluarii Nationale vor avea posibilitatea sa sustina examenele intr-o sesiune speciala organizata la inceputul lunii iulie. Anuntul a fost facut joi, 24 aprilie, de secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Sorin Ion. Sesiunea suplimentara va incepe pe 2 iulie, cu proba la Limba si literatura romana, va continua pe 3 iulie cu examenul la Matematica, iar pe 4 iulie, elevii care apartin minoritatilor nationale vor sustine proba la Limba materna. "Analizand situatia, am decis sa organizam o sesiune speciala pentru acei elevi care nu pot participa la Evaluarea Nationala in perioada obisnuita, deoarece reprezinta Romania la competitii internationale, fie ele stiintifice sau sportive. Este important sa le oferim sanse egale, astfel ca evaluarile vor avea loc in zilele de 2, 3 si 4 iulie, inainte de procesul de repartizare la liceu", a declarat joi Sorin Ion. Desi numarul elevilor vizati nu este mare, ci in jur de cateva zeci de elevi, decizia este bazata pe idee de echitate in sistemul educational. "Nu este vorba de foarte multi copii, dar este vorba despre un principiu - sa le dam aceleasi sanse", a subliniat secretarul de stat. Calendarul oficial al Evaluarii Nationale 2025 10-13 iunie: Perioada de inscriere 23 iunie: Proba scrisa la Limba si literatura romana 25 iunie: Proba scrisa la Matematica 27 iunie: Proba scrisa la Limba si literatura materna (pentru minoritati) 3 iulie: Afisarea rezultatelor initiale (pana la ora 12:00), urmata de depunerea contestatiilor (intre 14:00-18:00) 4-5 iulie: Vizualizarea lucrarilor si continuarea perioadei de contestatii 6-9 iulie: Solutionarea contestatiilor 10 iulie: Afisarea rezultatelor finale Prin aceasta sesiune speciala, propusa si implementata de Ministerului Educatiei, se evidentiaza aprecierea fata de elevii care isi dedica timpul pregatirii si participarii la competitii internationale, in beneficiul viitorului lor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.