19.12.2024, 18:32 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listata la Bursa de Valori Bucuresti, anunta demararea procesului de fuziune care vizeaza absorbtia a trei companii achizitionate de grup in ultimii trei ani, AROBS Development & Engineering, BERG Computers si Nordlogic Software. Proiectul a fost publicat joi la BVB.
"Aceasta fuziune reprezinta un pas strategic in consolidarea pozitiei AROBS in furnizarea de servicii software. Procesul de fuziune vine intr-un context economic si de piata care necesita o abordare strategica a eficientizarii operatiunilor si cresterii competitivitatii grupului AROBS. Consolidarea activitatilor celor trei companii in cadrul AROBS Transilvania Software va genera multiple beneficii pentru noi, precum cresterea eficientei operationale prin eliminarea redundantelor administrative si integrarea completa a infrastructurii si proceselor. De asemenea, in urma acestei fuziuni va fi simplificata structura de grup, fiind astfel facilitata luarea deciziilor strategice si gestionarea resurselor. Reducerea costurilor operationale prin optimizarea procedurilor si utilizarea sinergiilor existente este un alt avantaj important, alaturi de imbunatatirea pozitiei noastre pe piata, atat din punct de vedere financiar, cat si al capacitatii de a livra servicii software de ultima generatie", spune Voicu Oprean, fondator si CEO al AROBS Transilvania Software.
Procesul de fuziune reprezinta un prim pas intr-o serie de initiative de acest fel pe care conducerea AROBS intentioneaza sa le implementeze pe termen lung, avand ca obiectiv crearea unei structuri operationale unificate, care sa valorifice resursele, expertiza si sinergiile companiilor din grup. In urma fuziunii, AROBS Transilvania Software va absorbi companiile AROBS Development & Engineering, BERG Computers si Nordlogic Software, prin transferarea integrala a activelor si pasivelor acestora, in conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Fuziunea va fi supusa aprobarii in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor. Ulterior aprobarii, companiile absorbite vor fi dizolvate fara a intra in lichidare, iar AROBS Transilvania Software va prelua toate drepturile si obligatiile acestora. Nu se vor emite actiuni noi, iar capitalul social al AROBS Transilvania Software va ramane nemodificat. Contractele, angajatii, autorizatiile si toate celelalte elemente operationale ale companiilor absorbite vor fi transferate in mod automat catre AROBS Transilvania Software.
Actionarii care nu vor vota in favoarea fuziunii, au dreptul de a solicita retragerea din Companie in termen de 30 de zile de la data adoptarii hotararii adunarii generale de aprobare a fuziunii, prin depunerea/transmiterea declaratiei de retragere si a documentelor necesare, conform procedurii de retragere disponibila in cadrul proiectului de fuziune. Pretul stabilit in conformitate cu standardele internationale de evaluare de catre evaluatorul independent inregistrat la Autoritatea de Supraveghere Financiara si care urmeaza sa fie platit de companie pentru actiunile persoanelor care isi exercita dreptul de retragere este de 0,8362 lei/actiune.
Demararea procesului de fuziune coincide cu perioada in care AROBS aniverseaza trei ani de la listarea la Bursa de Valori Bucuresti, o perioada marcata de o dezvoltare accelerata a grupului, atat organic, cat si prin realizarea a 10 tranzactii de M&A. In aceasta perioada, in plan financiar, activele consolidate totale ale AROBS au crescut cu 348%, de la 142,4 milioane de lei la 31 decembrie 2020, la 638,3 milioane de lei la 30 septembrie 2024. Pozitia de numerar s-a majorat cu 413%, ajungand de la 46,5 milioane de lei in decembrie 2020 la 238,4 milioane de lei la 30 septembrie 2024. In ceea ce priveste cifra de afaceri consolidata, aceasta a crescut cu 134%, de la 173,1 milioane de lei la 31 decembrie 2020 la o cifra de afaceri estimata la 404,9 milioane de lei pentru 2024.
AROBS Transilvania Software este evaluata la 750 mil. lei, iar cei mai mari actionari sunt fondatorul Voicu Oprean (47,25%) si Cabrio Investment (16,47%). Actiunile AROBS se tranzactioneaza in scadere cu 23,9% de la inceputul anului, pe fondul unor tranzactii de 160 mil. lei, conform datelor BVB.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.12.2024, 18:47