15.03.2025, 19:57 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Administratia Trump a retras nominalizarea lui Adam Boehler pentru functia de emisar prezidential special pentru afacerile legate de ostatici, a anuntat sambata Casa Alba, citata de Reuters.
Boehler, care a lucrat pentru obtinerea eliberarii ostaticilor detinuti de Hamas in Gaza, va continua sa se ocupe de acest domeniu in calitate de "angajat special al guvernului", o pozitie care nu necesita confirmarea Senatului.
"Adam Boehler va continua sa-l serveasca pe presedintele Trump in calitate de angajat guvernamental special, concentrat pe negocierile privind ostaticii", a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Karoline Leavitt.
"Adam a jucat un rol esential in negocierea eliberarii lui Marc Fogel din Rusia. El va continua aceasta munca importanta pentru a aduce acasa persoanele detinute pe nedrept in intreaga lume", a mai spus Karoline Leavit.
Un oficial de la Casa Alba, care a vorbit sub protectia anonimatului, a declarat ca Boehler si-a retras nominalizarea pentru a evita sa se desparta de compania sa de investitii. Acesta a precizat ca decizia nu a avut legatura cu controversa starnita de discutiile sale cu grupul militant palestinian Hamas.
"El are in continuare intreaga incredere a presedintelui Trump", a declarat oficialul.
Boehler nu a comentar decizia.
Recent, Boehler a avut intalniri directe cu Hamas pentru a discuta despre eliberarea ostaticilor din Gaza. Aceste negocieri au incalcat o politica de zeci de ani a Washingtonului, care interzice negocierile cu grupuri desemnate de SUA drept organizatii teroriste.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
15.03.2025, 19:57