24.03.2025, 13:03 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), una dintre cele mai mari firme de avocatura din Romania, cu 35 de ani de activitate in piata locala si internationala, anunta demararea unui proces strategic de remodelare a structurii sale de management, initiativa care vizeaza asigurarea unei tranzitii eficiente in conducerea firmei si consolidarea unei directii de crestere sustenabila pe termen lung
Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2025, structura de conducere a firmei include, pe langa Partenerii Coordonatori - Ion si Manuela Nestor -, doi Parteneri Executivi - Adina Chilim-Dumitriu si Emil Bivolaru -, care vor prelua treptat unele responsabilitati manageriale operative in cadrul firmei pentru un mandat de 2 ani.
O serie de domenii importante, considerate esentiale pentru buna functionare a firmei - managementul cunostintelor; inteligenta artificiala; mecanismele de remunerare; procedurile, conformitatea si cunoasterea clientelei - vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor, care vor completa astfel structura de management a firmei.
Partenerii Fondatori - Ion Nestor, Manuela Nestor si Ana Diculescu-Sova - vor ramane in continuare pe deplin implicati in activitatea firmei, pentru a asigura ca procesul tranzitiei se desfasoara cu succes si ca valorile fundamentale ale firmei sunt pastrate si transmise noilor generatii de avocati, anunta reprezentantii firmei de avocatura.
"Privim cu incredere spre viitor, stiind ca avem o echipa puternica, capabila sa faca fata provocarilor si sa valorifice oportunitatile care vor aparea" au declarat Manuela si Ion Nestor.
In 1990, Ion si Manuela Nestor au pus bazele unei firme de consultanta juridica in domeniul afacerilor. Dupa cinci ani, in 1995, aceasta a fuzionat cu firma Kingston & Petersen, rezultand Nestor Nestor Kingston Petersen (NNDKP). In anul 2001 firma si-a unit fortele cu o figura emblematica a avocaturii romanesti, Ana Diculescu-Sova, devenind Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, pe scurt, NNDKP.
In anul 2008 a fost infiintata NNDKP Consultanta Fiscala, prin cooptarea unei echipe de consultanti fiscali coordonata de Marius Ionescu si Alina Timofti, in 2004 a fost deschis biroul de la Timisoara, in 2011 a fost infiintat biroul de la Cluj-Napoca, iar in 2020 a avut loc fuziunea cu PCA Law, prin care s-a alaturat echipa de avocati coordonata de Ciprian Paun.
Firma de avocatura a devenit membru exclusiv al unor retele internationale prestigioase, alaturi de case de avocatura de top, lideri de piata in numeroase jurisdictii, precum Lex Mundi (in 1999) si World Services Group (WSG, in 2002), dar si membru al Energy Law Group si International Attorneys Club.
NNDKP este unul dintre fondatorii South East Europe Legal Group (SEE Legal, in 2003) si Three Seas Legal Alliance (in 2023).
Firmei i-au fost acordate de-a lungul anilor sase premii Firma de avocatura a anului in Romania de catre Chambers Europe, o performanta inca neegalata pe piata avocaturii din Romania. In plus, NNDKP este inclusa constant in topul firmelor de avocatura din Romania, fiind recunoscuta de publicatii internationale precum Chambers and Partners, Legal 500 sau IFLR1000.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
29.03.2025, 11:00