13.02.2025, 17:04 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Tot mai multi romani prefera relatiile fara formalitati legale, pentru o treime (32%) dintre cei necasatoriti oficializarea relatiei nefiind o prioritate, in timp ce 37% si-au propus sa participe la mai putine nunti in 2025, arata un studiu realizat de Banca Comerciala Romana (BCR), alaturi de Unlock.
In opinia participantilor, stabilitatea si longevitatea relatiei sunt date, mai degraba, de transparenta finantelor in cuplu, 78% dintre respondenti luand decizii financiare impreuna, iar 2 din 3 cupluri avand deja un fond de urgenta (67%).
Datele arata ca 43% dintre despartiri sunt cauzate de probleme financiare, un procent mai mare decat cel al separarilor cauzate de lipsa compatibilitatii. Aceasta tendinta arata ca siguranta financiara devine un pilon esential al relatiilor de durata, iar cuplurile care isi planifica mai bine viitorul au mai multa incredere in relatia lor si in deciziile pe care le iau impreuna.a
"Daca Valentine's Day sau chiar Dragobetele inseamna cadouri si experiente, realitatea este ca o relatie sanatoasa cu banii se construieste zi de zi. Planificarea, echilibrul si intelegerea reciproca sunt esentiale pentru siguranta financiara a unui cuplu. Nu vorbim doar despre cifre, ci despre alegeri, despre increderea in viitor si in partenerul de viata. Anul trecut, am atins pragul de 1 milion de romani care au ales sa se educe financiar alaturi de noi, semn ca din ce in ce mai multi oameni isi doresc sa isi construiasca un viitor stabil. Responsabilitatea financiara in cupluri creste, dar trebuie sa se reflecte si in deciziile de zi cu zi." spune Dana Dima, Vicepresedinte Executiv Retail si Private Banking la BCR.
Astfel, romanii sunt din ce in ce mai constienti de impactul banilor asupra relatiei lor si incep sa isi faca strategii mai clare, arata sondajul. Peste jumatate au dezvaluit aproape imediat cat castiga fiecare (56%), iar aproape jumatate au inceput sa puna bani la comun si sa ia decizii impreuna de la inceputul relatiei. Aproape 70% dintre cupluri au un fond de urgenta, pregatindu-se pentru imprevizibil, in timp ce doar 48% pun bani deoparte pentru vacante sau placeri comune, semn ca prioritatile s-au schimbat.
Unu din cinci romani regreta o achizitie impulsiva facuta in 2024, ceea ce arata ca planificarea este esentiala pentru evitarea deciziilor financiare pripite.
"Romantismul exista, dar trebuie sa fie sustenabil financiar. Dincolo de cadourile ocazionale, relatiile de lunga durata se bazeaza pe planificare si incredere. Studiul nostru arata ca doi din trei romani au un fond de urgenta, iar 78% iau decizii financiare impreuna. Aceasta este dovada ca o relatie sanatoasa inseamna nu doar emotie, ci si stabilitate economica", a declarat Adina Vlad, sociolog si fondator Unlock.
Cercetarea Unlock a fost realizata in perioada ianuarie-februarie 2025, folosind metoda CAWI, pe un esantion de 600 de persoane cu varsta de peste 20 de ani, casatoriti sau intr-o relatie si locuiesc cu partenerul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
18.02.2025, 21:58