din 1 review
- 24 mar 2015
- Review-ul 0 din 1
Samsung Galaxy Young 2 este un telefon care continua seria de terminale Young dedicate in special tinerilor si celor care doresc un smartphone atipic, la dimensiuni reduse.
Inca de la deschiderea cutiei, vom fi placut surprinsi de materialele din care este construita carcasa telefonului. Capacul din spate al telefonului este facut dintr-un plastic rezistent ce incearca sa imite textura de piele, avand mici striatii la suprafata. Sub capac gasim bateria de 1300 mAh de tip Litium Ion si slotul pentru cardul microSD. Pentru a introduce miniSIM-ul trebuie sa indepartam bateria, iar acesta este un mic inconvenient. Rama telefonului este una destul de solida, placuta la atingerere, ce incearca sa imite aluminiul si ofera robustete telefonului.
Pe marginile telefonului gasim in partea dreapta butonul de pornire/blocare telefon, in stanga tastele de volum, iar deasupra regasim mufa Jack de 3.5 mm pentru casti. Mufa de incarcare o gasim in partea inferioara, marginita de capacul din spate al telefonului, iar in apropierea acesteia se afla si microfonul. Pe spate este instalata camera de 3 Mpx, care din pacate nu vine insotita de un LED flash. In dreapta acesteia este amplasat difuzorul principal, carcasa avand o mica bucla deasupra acestuia, pentru a nu obtura propagarea sunetului atunci cand telefonul este asezat pe o suprafata plana.
Ecranul telefonului are o rezolutie de 320x480 pixeli( HVGA), cu o redare a culorilor destul de buna si cu o densitate a pixelilor de aproximativ 165 ppi. Display-ul este de tip TFT, iar avand in vedere dimensiunile reduse ale telefonului, este conceput sa consume cat mai putina energie. De asemenea, bateria telefonului este de 1300 mAh, iar energia trebuie gestionata cat mai atent.
Am realizat si cateva poze cu ajutorul camerei de 3 Mpx, insa aceasta nu impresioneaza. Te va ajuta totusi sa surprinzi instantanee reusite in conditii de luminozitate foarte buna. In conditii de lumina slaba, calitatea fotografiilor scade usor.
Avand in vedere ca telefonul face parte din gama entry, specificatiile acestuia sunt acceptabile si se regasesc pe majoritatea terminalelor din aceeasi gama. Procesorul este un Cortex-A7 de 1Ghz, ce sustine sistemul de operare si aplicatiile alaturi de o memorie RAM de 512 MB. Diferenta fata de alte telefoane este facuta insa de sistemul de operare Android KitKat instalat pe telefon, care ofera o experienta destul de placuta utilizatorului, desi, avand in vedere specificatiile hardware ale telefonului am fi tentati sa credem ca telefonul va rula mai greu. Prezenta KitKat pe acest telefon este o alegere inspirata pentru ca ofera stabilitate si ajuta telefonul sa fie compatibil cu o mare varietate de aplicatii.
In ceea ce priveste conectivitatea, ai posibilitatea de a te conecta la retele Wi Fi, sa folosesti conexiunea 3G+ sau sa te conectezi la harti prin GPS. Surpriza este reprezentata de prezenta conexiunii NFC, ceea ce diferentiaza telefonul de alte produse din aceeasi gama si chiar de telefoane din gama middle.
Telefonul vine cu o memorie interna de 4GB, insa trebuie sa ai in vedere ca aproape 2GB sunt ocupati de sistemul de operare. Iti mai raman astfel aproximativ 2GB pentru instalat aplicatii si salvat fisiere, insa poti atasa oricand telefonului un card microSD de pana la 32 GB. Trebuie sa ai in vedere ca acesta te ajuta sa salvezi poze, muzica, fisere, insa un poti instala aplicatii pe el.
Avand in vedere specificatiile de mai sus telefonul raspunde surprinzator de bine la comenzi, oferind o experienta placuta pentru un telefon din clasa entry. Dimensiunile reduse ale acestuia precum si forma compacta si robusa, fac din acesta un model demn de luat in seama atunci cand cauti un telefon cu specificatii medii si pret redus.
PRO
- Camera foto principala 3 Mpx
- Display TFT cu rezolutie 320x480
- Procesor 1 GHz Cortex-A7
- Memorie RAM 512 MB, Memorie interna 4GB
- MicroSD pana la 32 GB
- Wi-Fi, 3G, NFC, Bluetooth v.4, GPS, accelerometru
- Android 4.4.2
CONTRA
- Capacitate de stocare interna redusa
- Memoria RAM destul de redusa
- Lipsa camera frontala