×

Accesează
contul existent

Stiri

Art Yourself Gallery: 40 de artisti contemporani, la Salonul de desen – 2018

Art Yourself Gallery: 40 de artisti contemporani, la Salonul de desen – 2018

Art Yourself Gallery face o invitatie speciala cu ocazia anului Centenar, la "Salonul de desen – 2018", unde artisti contemporani ii invita pe iubitorii de arta sa gaseasca raspunsul la intrebarea "Cum este privita Romania centenara, moderna, contemporana de catre diverse generatii de artisti".

"Intr-o lume a globalizarii, in care tendintele separatiste tind a se amplifica, sarbatorirea centenarului unirii provinciilor romanesti intr-un stat unitar national reprezinta afirmarea si sublinierea importantei evenimentului istoric petrecut la 1 Decembrie 1918. Celebrarea prin arta (ca „loc” privilegiat al libertatii de expresie) a acestui moment astral si unic in istoria natiunii romane reprezinta un act firesc si legitim. Pornind de la premisa ca o expozitie poate fi un act major de cultura, proiectul propus pentru anul acesta este „Salonul de desen – 2018”, dedicat celebrarii Centenarului Romaniei moderne”, se arata intr-un comunicat de presa remis MEDIAFAX.

Proiectul a fost demarat acum 10 ani, ajunge la a V-a editie si care s-a putut materializa cu sprijinul Primariei municipiului Iasi, al Uniunii Artistilor Plastici Iasi si al Universitatii Nationale de Arta „George Enescu”, Iasi.

"Cu toate ca, in general, artistii nu agreeaza impunerea unei teme, ideea generica a proiectului tine de exprimarea unei stari de spirit, a unui sentiment, de expresia unei relatii, a unei legaturi, a sondarii interioritatii, de punerea unei intrebari: Ce inseamna pentru mine Romania? Cum este privita Romania centenara, moderna, contemporana de catre diverse generatii de artisti. Cum o vad cei care de abia au iesit de pe bancile universitatilor de arta? Dar cei care au emigrat, care traiesc si muncesc departe de tara? Cum privesc Romania artistii care bat la portile consacrarii? Dar cei cu nume de rezonanta in arta romaneasca contemporana? Este un concept incitant si sensibil, ce nu tine de ilustrativism, ce doreste sa fie departe de retorismul emfatic, de nationalismul grosier si de tendintele moralizatoare sau pur critice. Este un demers artistic ce tine in primul rand de experienta de viata, de sensibilitatea si trairile interioare ale fiecaruia dintre artisti, fiind, in acelasi timp, o celebrare a libertatii de expresie castigate cu greu spre sfarsitul acestui istoric centenar.

De ce tocmai un salon de desen? Pentru ca desenul, prin marea lui generozitate, prin „usurinta” cu care se poate realiza, prin faptul ca este mijlocul de expresie cel mai aproape de idee, reprezinta, fara indoiala, o cale prin care, frust, direct, adevarat, nesofisticat, concis, modern, liber se pot exprima cele mai autentice simtaminte umane, cu minimum de mijloace. Este un limbaj acceptat si inteles de catre oricine, oriunde, sunt idei, sentimente, trairi care nu au nevoie de „traducere” pentru a fi decriptate. Cu toate ca in tara noastra artisti de renume au emancipat ideea de desen ca arta de sine statatoare inca din deceniul VI al secolului trecut, cu toate ca incepand cu anii `90 in SUA si Europa Occidentala desenul a devenit o zona preferata de multi tineri si nu numai, in Romania acesta continua sa se situeze intr-o zona de nisa. Nu pentru ca tanara generatie ar fi dezinteresata de fenomen, ci pentru ca nu exista o incurajare institutionala in acest sens. Un asemenea proiect tocmai acest lucru si-l propune: repunerea desenului-idee la la locul pe care si-l merita in fascinantul spectacol al artei contemporane", spune curatorul profesor univ. Dragos Patrascu.

Articole asemanatoare