Capitala de 100

"Din mai 1868, Aman a putut sa consacre mai mult timp construirii unei noi cladiri care urma sa indeplineasca rolul de atelier, dar si de locuinta. A platit 126.000 lei vechi pe atunci arhitectului neamt Frantz Scheller pentru construirea cladirii. Planurile apartineau artistului. Casa a fost terminata si inaugurata in octombrie 1869.

O adevarata bijuterie in peisajul locuintelor bucurestene si atunci si acum, casa s-a bucurat atat in interior, cat si in exterior de un tratament artistic special. In exterior, Karl Storck a dat o mana de ajutor la realizarea sculpturii ornamentale si figurative (stil neoclasic). Exista si doua medalioane sculptate de insusi Aman in care putem recunoaste, din profil, chipurile lui da Vinci si Michelangelo, iar deasupra intrarii principale, exista un relief sculptat tot de Aman (Zeus cu trasaturile artistului). Pentru ca lauda imbratisarea artelor, Theodor Aman a pozitionat intre cele doua medalione, pe aceeasi fatada, un relief in teracota care o infatiseaza pe Minerva (Atena), protectoarea artelor si meseriilor, artistilor si artizanilor. Acest discurs de factura renascentista va fi continuat, intr-o unitate perfecta, si in interiorul casei. In timpul vietii, Aman organiza aici serate, dar si vizite restranse pentru cei care doreau sa-i cunoasca indeaproape creatia. Casa-muzeu a fost printre primele institutii muzeale (desi cu regim special) din intreaga tara. Muzeul a fost cedat statului in 1908 de sotia pictorului, Ana Theodor Aman, in schimbul unei pensii acordate pentru intretinere.

Dupa unele reabilitari, muzeul si-a redeschis portile vizitatorilor din mai 2013. Continutul prezentarii este pus la dispozitia utilizatorilor prin eforturile comune ale Asociatiei Culturale Patrimoniu pentru Viitor si a Muzeului Municipiului Bucuresti si este protejat de legile dreptului de autor. Toate drepturile sunt rezervate Asociatiei Culturale Patrimoniu pentru Viitor si a Muzeului Municipiului Bucuresti.Iconografia spectaculoasa a exteriorului, a fatadelor se continua in interiorul casei, in holul de onoare. Aici spatiul este dedicat protejarii artelor si onorarii trecutului istoric, segmente avute in vedere de un fondator al invatamantului artistic superior din Romania. Intre dimensiunile artistice si istorice se creeaza un dialog imagistic parietal coerent care impresioneaza fiecare trecator. Deasupra usii de pe peretele frontal este infatisat Apollo a carui patronaj asupra artelor este cunoscut tuturor. De-a dreapta si de-a stanga, fala impunatoare a Zeului Soare este incununata de alegoriile Istoriei si ale Veritatei. Pe peretele opus, au fost incadrate deasupra usii de la intrarea dinspre vestibul, doua vitralii infatisandu-i pe Radu Negru si Doamna Sa a caror prezenta aici o putem citi din prisma intemeierii mitice a Tarii Romanesti.

Intr-o simetrie perfecta, de-a dreapta si de-a stanga fondatorilor, se afla alte doua figuri feminine cu insemnatate mitica, Artemis sau Diana (sora zeului Apollo) si Psyche (sotia lui Eros sau Cupidon). Cele doua sunt ambasadoare ale devenirii: prima a salbaticiei catre civilizatie, iar cea de-a doua a dragostei pamantene catre imortalitate. Pictura, sculptura, muzica si poezia (alegorii redate ca reliefuri, in culorile pietrei sau bronzului), ca arte cardinale, ghideaza intrarea in cele patru incaperi din lateral. Desteptarea aceasta nationala, confirmata si la nivel spiritual, este completata, pe cei doi pereti laterali, de izbanzile voievodului Mihai Viteazul pentru propasirea neamului. Doua scene emblematice desprinse din istoria secolului al XVI - lea si cu puternic caracter narativ sunt plasate deasupra lambriurilor de lemn: "Batalia de la Calugareni" si "Intrarea lui Mihai Viteazul in Bucuresti dupa victoria de la Calugareni". Desigur, exemplele citate aici se incadreaza in premisele artei academiste care lauda atat subiectele mitologice, cat si pe cele istorice. Dincolo de aceasta delimitare, mesajul iconografic (atat exterior, cat si interior) trebuie interpretat ca o repunere in valoare a principiilor antice. Acestea au fost reinnobilate in perioada renascentista, lucru preluat si de Theodor Aman prin "citarea" unor figuri emblematice din acea perioada. Doar asa putea avea loc si o innoire spirituala, destin implinit de misiunile artistice si de dascal pe care Theodor Aman si le-a insusit.

Sala casetelor, anticamera biroului artistului, a fost decorata cu motive neoclasice pentru a fi in acord cu restul locuintei. Se bucura de un decor parietal realizat cu inscusinta (meandru grec). Imitatia de marmura de la baza peretilor este marcata de o veridicitate izbitoare. Actualmente, parca rezumand capacitatile creative ale artistului gazda, sala este dedicata mai multor genuri picturale: portretul, interiorul ("Primul atelier al artistului"), natura statica ("Buchet cu liliac").

In fata ferestrei acestei camere, troneaza un portret de mari dimensiuni al sotiei lui Theodor Aman, gazda primitoare in aceasta casa-muzeu. Cand inca era casatorita cu Ion Niculescu-Dorobantu, viitoarea Ana Aman (1840 - 1926) il cunoaste pe tanarul artist atunci in voga, in timpul unei serate. Nunta celor doi are loc cel mai probabil in anul 1865. Apoi, se vor muta in cladirea din strada Clementei, locuinta primita ca zestre de sotie. Nu vor avea copii impreuna, dar familia ii va numara pe copii Anei din casatoria anterioara: cantareata Zina de Nory si un baiat. Portretul este realizat cu deosebita iscusinta si aminteste de cele dintai priceperi ale artistului. Rochia bogata, deschisa la culoare, de seara, coafura sofisticata ce lasa sa se vada siragul de perle, si sarmul discret degajat de infatisarea tinerei sotii, ne permit sa incadram pictura in tipul portretului monden. Astfel, apartenenta familiei la clasa burgheziei devenea o certitudine pentru orice vizitator.

Subiectele din lumea Orientului nu au fost ocolite in creatia lui Theodor Aman. Ele fac parte din orientarea romantica pe care creatia artistului roman a cunoscut-o in timpul studiilor pariziene, datorita influentei puternice din acea vreme a pictorilor Theodore Gericault (1791 - 1824) si Eugene Delacroix (1798 - 1863). Interioarele interzise privirilor profane sunt redate cu incredere de Theodor Aman prin carnatii fragede, dar si printr-o compozitie indrazneata pe panza a femeilor imaginate. In aceasta incapere, mai intunecata datorita tapetului de culoare inchisa, domneste sobrietatea. Mobilierul specific acestei incaperi este completat de modelele pe care Theodor Aman le-a avut de-a lungul carierei sale, asa cum s-a intamplat si cu emblemele renascentiste de la exterior. Astfel, mari maestri ai picturii au fost inserati in patru medalioane sculptate pe interiorul usilor care delimiteaza aceasta incapere: Rembrandt, Veronese, Rafael si Michelangelo. Desi trasaturile sunt foarte bine redate prin altorelief, ei sunt usor de recunoscut si datorita inscriptionarii numelui lor. Un alt detaliu spectaculos al acestei incaperi il putem descoperi ridicand privirea si admirand-o pe Venus (Afrodita) intr-un tondo lipit de plafon (?Venere purtata de amorasi"). Isi face aparitia dintr-un mediu celest, inconjurata de amorasi si vegheaza asupra comuniunii dintre cei doi soti. Simbolul matrimonial nu este singurul ce poate fi atribuit acestei picturi. Poate fi interpretata si ca o imagine a Gratiei, caracteristica ce nu putea lipsi din nicio creatie artistica.

Situat langa fereastra, tabloul ii infatiseaza pe cei trei frati Aman (de la stanga la dreapta): Theodor, Alexandru si Iorgu (ultimii doi avand cariere in domeniul juridic). Theodor Aman este usor de recunoscut, fiind surprins in timp ce picta. Ceilalti doi sunt prinsi intr-o discutie. Starea de bine degajata de aceasta pictura este o davada in plus adusa apartenentei familiei la clasa burgheza. La aceasta se adauga, desigur, si vestimentatia. Din marturiile si documentele existente, artistul a intretinut relatia cea mai apropiata cu fratele Alexandru. Desi departe unul de celalalt, au mentinut multi ani o corespondenta in care schimbau opinii despre viata politica, de exemplu. Alexandru Aman s-a stins devreme din viata, lasandu-l pe fratele sau mai mic, Theodor fara un sprijin emotional important. Pe langa cei doi frati, Theodor Aman a mai avut si doua surori: Sevastia Socolescu si Ruxandra Urdareanu. Ambele au avut parte de casatorii cu membri ai unor familii instarite cu un arbore genealogic ce merita studiate cu atentie. Nicolae Titulescu (1882 - 1941) a fost nepotul Ruxandrei (Lutei) Urdareanu. Zina de Nory (reprezentata si in ?Dupa concert", "Doamna in negru", "Doamna cu palarie") a fost fiica sotiei lui Theodor Aman din prima casatorie. Ana Aman l-a cunoscut pe Theodor Aman pe cand inca era casatorita cu Ion Niculescu-Dorobantu. Cu acesta din urma avusese doi copii: cantareata Zina de Nory si un baiat. Cu deosebite calitati vocale, tanara a ajuns pe scenele cele mai respectate de atunci si acum.

Fara indoiala, piesa de rezistenta din casa - muzeu este data de atelierul de la parter. Casa a fost conceputa inca de la inceput astfel incat sa serveasca si ca atelier. Aman a acordat creatiei artistice un rol primordial si a legat-o in totalitate de viata sa cotidiana. Este un exemplu de cum credea artistul ca trebuia sa arate un interior modern, al omului nou, construit in spirit renascentist. Atunci si acum, tablouri, tapiserii, panoplii de arme, sculptura, mobila - stil, efigii ale unor civilizatii occidentale umpleau incaperea. Tot aici se desfasurau si seratele sau intalnirile prin care societatea burgheza era inserata intr-o lume a artei si culturii, asa cum se putea in putine locuri ale Bucurestiului de secol XIX ("Atelierul artistului", ulei pe panza, inv. 10): "In acest atrium unde frumusetile vii ale societatii bucurestene-si disputau carmenii cu frumusetile imaginare ale pictorului, s-au tinut danturile si veselia de la 9 ore seara pana la 6 ore dimineata cu o musica eschisa. Artistul in cofetarie, Capsa, s-a intrecut de cu seara pana dimineata sa-si aridice industria la adeverat grad de arta, in casa artistului, pana la cina de sybarit. Parura de camee antice a Doamnei I. Cantacuzino infatisa arta radioasa a gravurei grecesti in aceasta casa in stylul grec. Astfel s-a petrecut santul Theodor de est -timp, in casa lui Theodor Aman" (Cezar Bolliac, Santul Theodor la Aman, "Trompeta Carpatilor", nr.1112, 1874). In 1876, va organiza in acelasi atelier chiar si o expozitie cu vanzare. Invita la cumparare si putea oferi toate genurile (pictura istorica, scene interioare, natura statica etc.), asa cum s-ar fi intamplat si in Occident. Din atelier lipsesc astazi violoncelul, la care Theodor Aman obisnuia sa cante, dar si pianina care tulbura linistea incaperii din cand in cand.

Mai mult decat un loc de intalnire si de popularizare a manifestarilor artistice, atelierul este un taram al creatiei insesi, care pastreaza amprenta proprietarului peste timp: "Iar panzele in care isi descrie atelierele sunt adevarate "autoportrete spirituale", spatiu de lucru si visare, mediu agreabil in care traia si-si primea oaspetii, in fata carora lucra nestingherit la sevalet, oficiind actul sacru al creatiei cu devotiunea unui sacerdot si cu eleganta unui senior al artelor" (Adrian Silvan Ionescu in Corina Firuta, Theodor Aman, Alcor Edimpex, Bucuresti, 1995, p. 10).Peretii acestei incaperi sunt si astazi, ca si in trecut, plini de panze din toate genurile picturii. Atentia este captata de doua dintre scenele de inspiratie istorica redate de Theodor Aman: "Batalia cu facle a lui Vlad Tepes" (ulei pe panza, 1866, inv. 121) si "Mihai Viteazul contempland capul lui Andrei Bathory" (ulei pe panza, 1865, inv. 21). Ambele pot fi considerate exemple izbutite ale picturii istorice. Ele fac parte din portofoliul de redesteptare romaneasca pe care artistul Aman voia sa o atinga redand episoade istorice din trecutul medieval. Tratamentul "realist" in cazul ambelor panze contribuie la pastrarea intacta a firului narativ, mai ales in cazul reprezentarii nocturne a celei dintai picturi mentionate aici.

Primele incercari ale artistului de a sculpta in lemn vor fi incununate cu succes. Astfel, ia nastere dulapul in stil gotic care va folosi ulterior artistului ca loc de depozitare si expunere a unor costume, obiecte, tapiserii. In plus, in cadrul primei "Expozitiuni a artistilor in viata" (25 aprilie 1865), dulapul gotic a primit Medalia Clasa I.Sala din capatul holului de onoare, opusa intrarii principale, este dedicata astazi restaurarilor care au facut posibila redeschiderea muzeului. Pe monitorul instalat special in aceasta incapere pot fi observate mai multe imagini din spatele restaurarilor posibile datorita departamentului specializat al Muzeului Municipiului Bucuresti. Pe langa proiectiile care explica unele dintre aceste restaurari, pot fi observate si doua portrete ale lui Tudor Vladimirescu (1780 - 1821, conducatorul Revolutiei de la 1821): unul complet ("Tudor Vladimirescu", ulei pe panza, inv. 771") si unul in care doar trasaturile fetei eroului au apucat sa fie transpuse pe panza.

Incepand din anii 1870 - 1871, pasim in perioada de maturitate a artistului. Acesta a fost momentul in care artistul a realizat ca pictura in aer liber poate aduce ceva in plus care sa apropie produsul final mai mult de realitate. Cu toate acestea, Theodor Aman nu va parasi niciodata in totalitate atelierul, ci va alege sa finiseze lucrarile incepute in plein-air tot in interiorul atelierului. Trebuie sa mentionam in acest context si perioada de ascensiune si recunoastere pe care o traia Nicolae Grigorescu la acea vreme, artist ce reusea sa convinga publicul de noile veleitati estetice si calitati picturale ale creatiei in plein-air. Influenta sa era demna de urmat intrucat, Nicolae Grigorescu a expus cu ocazia celei de-a treia ?Expozitiuni a artistilor in viata" 26 de lucrari si a fost premiat cu medalia de aur, onoare ce anterior fusese acordata lui Theodor Aman. Premiul a fost inmanat de insusi Theodor Aman, fapt ce reconfirma puterea sa de a se adapta, dar si talentul sau de dascal care poate recunoaste meritele celor mai tineri. In aceste panze se va putea observa ca artistul a acordat mai multa atentie tratamentelor cromatic si al luminii, in detrimentul celui strict compozitional, recognoscibil in mai mare masura pana in acel moment ("Portita din gradina", ulei pe lemn, inv. 98, "In gradina autorului", ulei pe panza, inv. 82). Subordonase pana in acel moment culoarea desenului si lucrase fiecare segment grafic dintr-o lucrare separat. Theodor Aman, desi nu a acordat inca de la inceput peisajului un loc de frunte in creatia sa, a ajuns sa-l perceapa, cu timpul, ca pe un element firesc care completeaza viata de toate zilele ("Casa pictorului", ulei pe lemn, inv.104, "Pe malul lacului Herastrau", ulei pe lemn, inv. 73). Peisajele lui vor fi de obicei populate, fapt ce le va apropia foarte mult de tipologia scenelor de gen, dar nu vor atinge niciodata dimensiunea proprie scenelor istorice. Nu vor lipsi de aici horele sau scenele de petrecere in gradina.

Din 1872, este consemnata activitatea de gravura in cazul artistului. Cu timpul, se va dovedi din ce in ce mai priceput la acest capitol, desavarsindu-si tehnica pana inspre 1881. Practica gravurii prezinta o serie de avantaje care pot convinge multi artisti sa o aleaga in detrimentul picturii. Principalul este dat de posibilitatea de a obtine mai multe exemplare. Se presupune ca in timpul studiilor pariziene artistul trebuie sa-si fi insusit si problemele ridicate de gravura. Este si membru al Societatii Acvaforistilor din Paris din 1875. El este primul pictor-gravor din Romania ("peintre-graveur"). Gravura de pictor presupune folosirea placii de metal acoperita deja cu vernis care joaca rolul unui fond. Pe deasupra lui se face desenul ce urmeza sa fie imprimat. Gravorii propriu-zisi vor folosi daltita pentru prelucrarea placii de metal. Theodor Aman va folosi daltita doar pentru unele efecte de intensificare. Tehnica de care s-a folosit Theodor Aman cel mai mult este acvaforte (baie de acid a placii de metal pentru fixarea desenului realizat anterior), recunoscuta de altfel ca procedeu clasic. Uneori este folosit si acul pentru unele retusuri (pointe seche). Astfel, se lucreaza mai intai pe placa cu acizi si se revine apoi cu acul. Prin caroiaje, artistul a gasit modalitatea de a face suprafetele mari sa vibreze, astfel incat desenul sa iasa intr-o oarecare masura din bidimensionalitatea care ii este prescrisa. A folosit mai ales cerneala neagra pentru imprimarea gravurilor, dar exista si unele variante (putine la numar) in rosu, brun sau verde. Procedeul este foarte potrivit pentru reprezentarea tuturor genurilor. In ceea ce priveste portretele, obisnuia sa le redea pe acelea ale unor personalitati ale momentului pentru insemnatatea istorica: "Carol I" (acvaforte si ac pe hartie), "Cezar Bolliac" (acvaforte pe hartie), "Eliade Radulescu" (acvaforte pe hartie). Nu lipseste nici "Autoportretul" (acvaforte pe hartie) realizat dupa pictura care i-a adus recunoasterea meritata in tinerete la prima participare in cadrul Salonului parizian (1853). In centrul incaperii dedicate gravurilor se afla o presa, instrument nelipsit in finalizarea oricarei gravuri. Vitrina adaposteste o serie de daltite de diferite marimi care puteau fi folosite in functie de efectul ce se dorea transpus pe hartie de pe placa de metal. Tot in vitrina se afla si un sevalet semnat de elevii artistului: "Maestrului nostru Th. Aman De ziua onomastica 1891"."