100 de locuri de vizitat

Infiintat in anul 1990, Parcul National Cheile Nerei-Beusnita cuprinde in limitele sale zona sudica a Muntilor Aninei, unde isi dau intalnire dealuri manoase, bazine hidrografice cu calcare sfaramicioase, paduri seculare, valcele singuratice si munti putin avantati spre soare. Impreuna cu Parcurile Nationale Domogled-Valea Cernei si Semenic-Cheile Carasului, el formeaza tezaurul natural al judetului Caras-Severin, de altfel singurul judet ce are pe teritoriul sau trei zone mari de conservare ecologica, de interes national.

Cei 22 km ai Cheilor Nerei se intind intre localitatile Sopotul Nou si Sasca Romana, avand cursul apei trecut prin numeroase meandre si bucle intoarse. Pana in aceasta zona calcaroasa, Nera a parcurs o cale lunga, caci izvorul ei isi soarbe apele de sub Piatra Goznei, din Muntii Semenic. Apoi, strangand apele afluentilor din depresiunile montane pe care le traverseaza - ale Muntilor Semenic, Aninei, Almajului - intra in forta in cheile dantelate si cu peretii inalti, taiati la baza ca de o sabie ascutita. In timpul ploilor mari sau al topirii zapezilor din munti, Nera cea tulbure spala vijelios drumul prin chei, dar vara, curentii sai se domolesc si lasa sa se vada prundisul marunt si vegetatia bogata de pe malurile joase. Atunci este vremea potrivita pentru parcurgerea celor mai lungi chei din Romania: pe jos, pe poteca marcata, ori pe apa, in barci pneumatice, printr-o solitudine pe care numai natura salbatica o mai poate oferi unui calator.

Doua comori are rezervatia Cheile Nerei- Beusnita: Lacul Dracului si Lacul Bei, ca doua picaturi cazute dintr-un cer de poveste. La vreo 100 m in sus de albia stanga a raului si coborand de pe poteca cheilor, ce merge pe culmea de deasupra, Lacul Dracului te asteapta in tacerea padurii. Culoarea sa, printre razele galbene si frunzele verzi, iti provoaca ochii sa o ghicesti: o fi albastra? Cerul clar de peste ea iti spune ca nu. O fi ca smaraldul? Nici asa, caci muschii moi ce invelesc degetele de stanca nu aduc aceeasi nuanta. Poti sedea pe marginea neregulata a lacului ore in sir si sa nu te hotarasti ce culoare sa-i pui alaturi de numele de legenda.

Se zice ca, demult, un mosneag isi pazea turma de capre pe malul lacului si un strain i-a starnit istetimea cu un ramasag. Cica i-ar fi spus sa-i prajeasca un peste fara ca sa i se indoaie corpul; mosneagul, cu mintea ascutita, ii spune ca va face precum i s-a cerut, daca si strainul va frige un cap de tap fara ca acesta din urma sa isi arate dintii. Zis si facut. Mosneagul a infipt un bat in trupul pestelui, iar strainul a legat capul tapului cu o funie din tei. Dar cand au inceput sa sfaraie pe foc, pestele a ramas intepenit pe bucata de lemn, insa pe capul tapului a aparut un ranjet. De ciuda ce i-a fost, strainul, care s-a dovedit a fi chiar Dracul, a sarit in lac si nu s-a mai aratat vreodata. De atunci, cica apele fara fund inghit pe oricine cuteaza a le tulbura undele.

Lacul Dracului este unicul lac carstic din Romania, aparut ca urmare a prabusirii unui tavan de pestera. Apele lui clare, cu adancimea de aproximativ 12 m, lasa sa se vada bancurile negre de pesti, pietrele ascutite si crengile uitate de vreme pe fundul lacului. O parte din ochiul de apa sta sub stanca rupta, iar peste cealalta parte copacii isi scutura, din vreme in vreme, frunzele.

La Podul Beiului, paraul Bei se intalneste cu Nera, dupa ce a traversat un pat de calcar si a cazut prin cateva cascade frumoase, venind dinspre izvoarele sale de la cativa kilometri departare. Mergand in amonte pe drumul forestier de langa apa, dai mai spre capat de o pastravarie mare. De aici, porneste o poteca larga care te conduce chiar la Ochiul Beiului, un izvor puternic ce iese din pamant intr-un bazin stancos larg, cu diametrul mare de 20 m. Apa lui are aceeasi culoare ca cea a Lacului Dracului, dar fundul bolovanos se vede foarte bine, fiindca adancimea este de doar 3 m.

Una dintre legendele despre lac spune ca izvorul se naste din lacrimile unui bei, care plange dupa iubita lui. Dragostea dintre turc si frumoasa localnica ar fi fost interzisa de tatal beiului, ce si-a trimis soldatii pe urmele celor ce i-au nesocotit poruncile.

De la Ochiul Beiului si pana la Cascadele Beusnitei se urca agale vreme de un 40 de minute, pe marginea treptelor ce aduc abrupt paraul spre vale. Aceste jgeaburi in scari sunt construite din tuf calcaros, adica s-au format prin acumularea excesiva a carbonatului de calciu din apa.

Cascadele Beusnitei din portiunea de sus a paraului cad vertical peste stancile pline de muschi si lichieni, formand perdele miscatoare de stropi si verdeata. Fiindca apele se pravalesc in canale subterane inguste, zgomotul lor este foarte puternic si se inteteste cand ploile se abat peste padure si parau. Nu inaltimea cascadelor te va impresiona, ci vartejurile care se formeaza cand apa intra sub stancile cu coridoare nestiute. Articol preluat din descopera.ro