×

Accesează
contul existent

Telefoane

Galaxy S25 hands-on: primele impresii despre cele trei flagship-uri pregatite de Samsung pentru...

Galaxy S25 hands-on: primele impresii despre cele trei flagship-uri pregatite de Samsung pentru 2025. Preturile pentru Romania

22.01.2025, 21:08 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Seria de terminale flagship Galaxy S24 s-a dovedit a fi un veritabil succes pentru Samsung, ajutand gigantul sud-coreean sa-si pastreze pozitia fruntasa pe piata globala de smartphone-uri in anul ce tocmai s-a incheiat. Si, ghidandu-se probabil dupa zicala conform careia formula castigatoare nu se schimba, cei de la Samsung fac pasul acum catre noua serie Galaxy S25. Din pacate, spre deosebire de generatia anterioara, care aducea noutatea functiilor bazate pe inteligenta artificiala, cele trei terminale Galaxy S25 reprezinta mai degraba evolutii iterative si nu niste dispozitive capabile sa rescrie regulile dupa care se ghideaza intreaga industrie.

Si spun numai trei pentru ca mult-vehiculatul Samsung Galaxy S25 Slim, desi este un model real, nu va fi comercializat in multe dintre pietele importante de pe glob (nici macar in Statele Unite ale Americii!) si nici in Romania. Realist vorbind, probabil ca nici cei de la Samsung nu au reusit sa justifice existenta acestui model, in comparatie cu cele trei deja existente, preferand astfel sa nu-l mai aduca pe aceste meleaguri. Decizie care ne usureaza noua sarcina, avand de ales si in 2025 dintre optiunile deja traditionale din curtea sud-coreeana: Galaxy S25, un device adus la zi in ceea ce priveste specificatiile hardware, insa de dimensiuni mai mici; Galaxy S25 Plus, acelasi telefon cu un ecran si o baterie mai generoase; si Galaxy S25 Ultra, varful de gama al companiei si singurul care a trecut printr-un proces veritabil de redesign.

thumbs

Samsung Galaxy S25, cu sau fara Plus

Estetic vorbind, putem spune fara mari procese de constiinta ca modelele Samsung Galaxy S25 si Galaxy S25 Plus sunt... identice cu cele de anul trecut. Avem parte de acelasi limbaj de design, cu muchii drepte, rotunjite doar la colturi, si ecrane complet plate. Constructia ramane una de calitate, cu muchii metalice din aluminiu, cu protectie Gorilla Glass Victus 2 atat pentru ecran, cat si pentru spatele telefonului, dar si cu certificare IP68 in ceea ce priveste rezistenta la praf si apa. Treptat insa, concurenta face pasul catre IP69...

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 vazut din fata

Si dimensiunile vor fi familiare fanilor modelelor similare de anul trecut: "micutul" S25 pastreaza ecranul cu diagonala de 6,2 inci si rezolutie FullHD+ (2340×1080), in timp ce modelul Plus se lauda cu o diagonala a ecranului de 6,7 inci, rezolutie QHD+ (3120×1440). In cazurile ambelor modele, vorbim despre panouri de calitate, Dynamic AMOLED 2x, cu suport pentru tehnologia LTPO si rate de refresh ce pot varia intre 1 si 120 Hz. Din pacate, luminozitatea de top de "numai" 2600 de niti este un nou capitol la care Samsung se vede depasit de concurenta...

In schimb, cei care aveau alergie la cipurile Exynos, fabricate chiar de catre Samsung, se vor bucura sa auda ca toate cele trei terminale Galaxy S25 (si nu doar modelul Ultra) imbratiseaza, in acest an, platforma mobila Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm, in versiunea sa "made for Galaxy". Aceasta titulatura nu se mai traduce insa prin frecvente de functionare mai ridicate, ci doar prin "optimizari suplimentare pentru aplicatiile si functiile specifice" celor de la Samsung. Racirea acestui cip ar trebui sa fie insa mai performanta, gratie unui vapor chamber cu 15% mai mare fata de generatia anterioara.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 vazut din spate

Un alt upgrade evident este trecerea la 12 GB de memorie RAM pentru modelele Galaxy S25 si Galaxy S25 Plus, un pas in fata care ar trebui sa ajute mai ales in privinta performantelor functiilor bazate pe AI. Modelul S25 va fi disponibil in versiuni cu 128 GB, 256 GB sau 512 GB de stocare, in timp ce S25 Plus va oferi variante cu 256 GB sau 512 GB de stocare.

Cand vine vorba despre camere, Samsung a preferat sa pastreze configuratii identice cu ceea ce regaseam pe modelele S24 si S24 Plus: un obiectiv principal de 50 MP, cu stabilizare optica, o camera telephoto de 10 MP, cu stabilizare optica si zoom optic 3x, un senzor ultrawide de 12 MP cu fov de 120 de grade, acompaniate de o camera selfie de 12 MP. Este adevarat, telefonul poate filma acum in rezolutie 8K cu 30 de cadre pe secunda, fiind promise imbunatatiri serioase mai ales in ceea ce priveste filmarile pe timp de noapte si posibilitatea de a captura material video in format log (pentru procesare ulterioara si ajustarea culorilor). Totusi, ramai cu senzatia ca, in special in privinta specificatiilor acestor camere, actualizarile aduse de modelele S25 si S25 Plus sunt... aproape inexistente.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 Plus vazut din fata

Un alt capitol la care aceste doua flagship-uri Samsung par blocate in timp este cel al bateriilor: avem parte de aceleasi capacitati (4000 mAh pentru S25, 4900 mAh pentru S25 Plus), precum si de aceeasi viteza de incarcare, la numai 25 W pe fir (sau 15 W wireless). Cu alte cuvinte, in timp ce concurenta propune terminale care se incarca complet in 10-15 minute, Samsung inca sufera de pe urma fiascoului Note 7, aducand pe piata flagship-uri care au nevoie de jumatate de ora pentru a fi incarcate... pe jumatate.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 Plus vazut din spate
Samsung Galaxy S25 Ultra, bijuteria coroanei

Cireasa de pe tortul line-up-ului de telefoane Samsung de anul trecut a fost, fara urma de indoiala, Galaxy S24 Ultra. Respectivul smartphone puncta la foarte multe capitole, oferind, la acea vreme, una dintre cele mai performante protectii ale ecranului, procesor Snapdragon de top, un sistem de camere performante, functii AI extinse, suport pentru stylus-ul S Pen si multe altele. Astfel, nu este de mirare ca foarte multe publicatii si influenceri l-au ales drept telefonul anului 2024.

In ciuda popularitatii sale, Galaxy S24 Ultra avea si unele probleme de design, telefonul fiind destul de mare si cu muchii foarte ascutite, ceea ce il facea destul de dificil de purtat chiar si intr-un buzunar generos. Iar acesta a fost principalul aspect luat in considerare de Samsung pentru redesign-ul lui Galaxy S25 Ultra. In timp ce dispunerea camerelor de pe spatele telefonului este usor de recunoscut pentru fanii S24 Ultra sau S23 Ultra, noul S25 Ultra arata precum... un S25 obisnuit, insa sensibil mai mare. Asadar, margini drepte si colturi rotunjite acum, pentru un form factor mult mai prietenos in ceea ce priveste portabilitatea dispozitivului.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 Ultra vazut din fata

In rest, avem din nou de-a face cu o constructie cu cadru realizat din titan, spate de sticla protejat cu Gorilla Glass Victus 2, iar ecran ce beneficiaza de protectie Gorilla Glass Armor 2. Pe langa diminuarea reflexiilor, acest Armor 2 se lauda si cu o rezistenta crescuta cu 30% impotriva zgarieturilor si 60% impotriva socurilor fata de prima generatie, cea utilizata de S24 Ultra. Din nou, certificarea rezistentei la praf si apa se opreste la IP68, in timp ce unii concurenti deja au imbratisat IP69.

Ecranul pastreaza diagonala generoasa de 6,9 inci (desi telefonul pare mai mic decat S24 Ultra), cu panou Dynamic AMOLED 2x, rezolutie QHD+ (3120×1440) si rata de refresh ce poate varia intre 1 si 120 Hz. Luminozitatea maxima, de 2600 de niti, lasa un pic de dorit, avand in vedere ca pe dispozitivele flagship ale concurentei gasim si valori aproape duble.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 Ultra vazut din spate

"Inima" telefonul este reprezentata de acelasi cip Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm, in editia "made for Galaxy". Din nou, Samsung se lauda cu un sistem de racire mai performant, un vapor chamber cu 40% mai mare decat ce intalneam pe S24 Ultra. S25 Ultra dispune insa numai de 12 GB de memorie RAM, o cantitate suficienta, in teorie, insa inferioara ofertei de pe alte dispozitive flagship. In privinta stocarii incluse, S25 Ultra va fi disponibil in variante cu 256 GB, 512 GB sau 1 TB.

Sistemul de camere inclus de Samsung pe acest dispozitiv pare asemanator cu cel de pe S24 UItra, cu un obiectiv principal dotat cu senzor de 200 MP, capabil de stabilizare optica, si doua camere telephoto (10 MP cu zoom optic 3x, 50 MP cu zoom optic 5x, ambele cu stabilizare optica). Noutatea vine din partea camerei ultra-wide, care a facut pasul la un senzor de 50 MP (fata de 12 MP pe S24 Ultra), care poate fi utilizat si pentru fotografia macro. In rest, camera selfie este tot de 12 MP, iar imbunatatirile, in mare, sunt aceleasi promise si pentru modelele S25 si S25 Plus.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 Ultra, sistemul de camere

Un pas inapoi pare sa fi fost facut in ceea ce priveste S-Pen cu care este dotat S25 Ultra: acesta nu mai beneficiaza de conexiune Bluetooth cu telefonul. Cu alte cuvinte, il veti putea folosi doar pentru a lua notite sau pentru a schita desene: butonul de pe S-Pen nu va mai putea fi utilizat drept declansator pentru camera sau pentru alte astfel de comenzi "de la distanta". Conform statisticilor de utilizare in privinta propriilor clienti, Samsung a ajuns la concluzia ca mai nimeni nu folosea aceasta functie si a decis s-o elimine.

Un alt capitol la care nu putem spune ca S25 Ultra aduce vreo imbunatatire fata de predecesorul sau este cel al bateriei, cu aceeasi capacitate de 5000 mAh, si aceeasi incarcare "rapida", pe fir, la numai 45 W. Din pacate, ceea ce in anii trecuti putea fi considerata o baterie chiar generoasa ramane doar decenta in ziua de astazi, cand concurenta a facut deja pasul catre 6000 mAh si viteze de incarcare mult mai rapide.

thumbsFoto: Samsung Galaxy S25 cu S-Pen
Galaxy AI intra in anul al doilea

Stim deja ce rol important au jucat functiile bazate pe inteligenta artificiala in promovarea generatiei anterioara S24 si succesul inregistrat de aceste terminale. Iar Samsung promite o sumedenie de noutati si imbunatatiri pentru functionalitatea AI ce se va regasi in seria Galaxy S25. Mi-ar fi imposibil aici sa trec prin toata lista enumerata de oficialii Samsung la evenimentul de prezentare a noilor telefoane, asa ca voi enumera doar elementele pe care le-am considerat mai importante.

Utilizatorii de terminale S25 vor putea opta intre doi asistenti AI: fie Bixby de la Samsung, fie Gemini de la Google. Mai mult, posesorii de S25 vor putea beneficia de sase luni de abonament gratuit pentru Gemini Advanced. In timp ce Bixby va fi limitat la doar cateva limbi (dintre care engleza ar fi cea mai apropiata de cunostintele entuziastilor de la noi din tara), Gemini va sti sa interpreteze, dar si sa proceseze inclusiv limba romana. Mai mult, functionalitatea acestuia din urma va extinsa la mai multe aplicatii sau componente ale sistemului de operare: spre exemplu, vei putea ruga Gemini sa caute anumite informatii in agenda, in documentele sau galeria ta, sa le sumarizeze si apoi sa le trimita unui apropiat prin intermediul WhatsApp.

De asemenea, functia de sumarizare nu se va mai rezuma doar la texte, AI-ul fiind capabil acum sa analizeze clipuri video de pe YouTube sau chiar podcast-uri audio pentru a extrage informatiile principale. Spre exemplu, o reteta de mancare in format video poate fi "convertita" rapid in format text, cu tot cu ingredientele necesare si modul de preparare.

thumbs

Si pentru ca tot vorbim despre sistemul de operare, gama de telefoane Samsung Galaxy S25 va sosi cu One UI 7.0 (bazat pe Android 15) preinstalat. Iar dintre noutatile vizuale care se remarca in acest update ies in evidenta Now Brief si Now Bar, elemente pe care le veti regasi, in principiu, pe lock screen atunci cand porniti ecranul unui astfel de telefon. Now Brief va folosi capacitatile extinse ale Galaxy AI pentru a furniza, de trei ori pe zi (dimineata, la pranz si seara) un scurt rezumat al activitatilor desfasurate sau care urmeaza sa aiba loc in respectivul interval orar (intalniri din agenda, remindere pentru to do list, statistici despre starea de sanatate a utilizatorului, furnizate de Samsung Watch sau Samsung Ring etc.). In schimb, Now Bar va prezenta, fie pe lock screen, fie pe desktop-ul telefonului (prin plasarea unui widget dedicat), informatii si functionalitate legate de aplicatia pe care o rulati sau activitatea pe care o desfasurati in acel moment (remindere de notificari, comenzi pentru redarea audio-video etc.).

Desi ma asteptam ca update-ul One UI 7.0 sa fie disponibil chiar din aceasta seara, odata cu dezvaluirea oficiala a seriei Galaxy S25, utilizatorii de dispozitive Samsung mai vechi vor mai avea de asteptat "2-3 saptamani" pana cand vor primi, in sfarsit, upgrade-ul la Android 15. Si la ce acest capitol Samsung da semne de "oboseala" in comparatie cu alti concurenti de pe piata.

In privinta uneltelor AI dedicate pentru editarea de fotografii, tool-ul Eraser promite sa fie mai performant, eliminand acum din peisaj, spre exemplu, si umbrele obiectelor sau subiectilor pe care ii dorim disparuti din anumite poze. Samsung promite imbunatatiri si pentru componenta care genereaza, cu AI, portrete folosind fotografii de tip selfie.

thumbs

De asemenea, Eraser-ul vizual va fi acompaniat acum si de o unealta similara audio: mai exact, inregistrarile pot fi analizate de AI, iar apoi volumul mai multor canale audio va putea fi ajustat independent: se pot elimina astfel usor discutiile din fundal sau muzica deranjanta dintr-un clip.

Reintorcandu-ne la fotografii, gratie functiei Best Face, inteligenta artificiala va putea modifica expresiile faciale ale pana la cinci subiecti dintr-o fotografie: privirea unui amic care se uita in alta parte atunci cand a fost surprins respectivul cadru ar putea fi corectata astfel, la fel ca eliminarea de clipiri nedorite sau inlocuirea unor figuri triste cu unele entuziaste.

Ramane de vazut insa pentru cat timp cei de la Samsung vor continua sa fie darnici in privinta acestor functionalitati AI. Exista posibilitatea ca, dupa o perioada de utilizare, sa ne trezim ca anumite functii AI deosebit de utile, precum cele ce tin de editarea fotografiilor, vor fi blocate in spatele unui pay wall.

thumbsFoto: Selectie de huse si carcase disponibile pentru Samsung Galaxy S25 UItra
Preturi in Romania

Si daca tot am ajuns la capitolul costuri, iata variantele S25 de culoare si stocare care vor fi disponibile pe piata romaneasca, precum si preturile acestora.

Samsung Galaxy S25, in culorile Navy, Icyblue, Mint si Silver Shadow, va fi disponibil la preturile recomandate de 4499 lei (128 GB stocare), 4799 lei (256 GB) si 5399 lei (512 GB).

Samsung Galaxy S25 Plus, in culorile Navy, Icyblue, Mint si Silver Shadow, va fi disponibil la preturile recomandate de 5699 lei (256 GB stocare) si 6299 lei (512 GB).

Samsung Galaxy S25 Ultra, in variantele de culoare Titan Silver Blue, Titan Gray, Titan White Silver si Titan Black, va fi disponibil la preturile recomandate de 7199 lei (256 GB stocare), 7799 lei (512 GB) si 8999 lei (1 TB).

Articolul Galaxy S25 hands-on: primele impresii despre cele trei flagship-uri pregatite de Samsung pentru 2025. Preturile pentru Romania apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare