Cultura si divertisment

In aprilie 1983, revista germana Stern si ziarul britanic The Sunday Times anuntau cu mare entuziasm descoperirea unei colectii unice: jurnalele personale ale lui Adolf Hitler. Se credea ca aceste 60 de caiete, care acopereau perioada dintre 1932 si 1945, ofereau o perspectiva intima asupra vietii dictatorului nazist. Cu toate acestea, ceea ce parea a fi una dintre cele mai importante descoperiri istorice s-a dovedit rapid a fi una dintre cele mai mari farse jurnalistice ale secolului. Jurnalele, prezentate ca documente autentice salvate dintr-un avion prabusit in timpul razboiului, fusesera furnizate de jurnalistul Gerd Heidemann, un colectionar entuziast de suveniruri naziste. El sustinea ca le obtinuse printr-un intermediar din Germania de Est. Stern a platit 9,3 milioane de marci germane pentru documente, depozitandu-le intr-un seif in Elvetia. Pentru a le autentifica, a fost consultat istoricul britanic Hugh Trevor-Roper, cunoscut si ca Lord Dacre; desi initial sceptic, acesta a fost ulterior convins de volumul impresionant al materialului. In cautare de senzational si exclusivitate, s-au facut greseli elementare din partea presei Tot BBC relateaza ca presiunea pentru a obtine o exclusivitate si dorinta de senzationalism au dus la greseli si neglijente grave. Jurnalistii au prezentat expertilor doar unele fragmente selectate din jurnale, iar unele documente de comparatie considerate "autentice" proveneau, fara stirea lor, tot de la acelasi falsificator: Konrad Kujau. Acesta, un artist talentat dar rudimentar, a creat jurnalele utilizand expresii moderne, plagiind din alte lucrari istorice si folosind materiale de dupa razboi. Incercarile sale de a face caietele sa para vechi includeau tehnici precum turnarea de ceai peste pagini. Dupa publicarea primei parti a serializarii in The Sunday Times, suspiciunile au crescut. Trevor-Roper si-a retras public sprijinul, iar analizele criminalistice au confirmat rapid ca totul era un fals. Stern si The Sunday Times si-au prezentat scuze, dar prejudiciile erau deja produse. Reputatiile au fost distruse, iar Kujau si Heidemann au fost condamnati pentru frauda. Jurnalele secrete ale lui Hitler, o farsa de proportii monumentale, ramane o lectie despre pericolele senzationalismului in jurnalism. Totodata este si un semnal de alarma despre cat de usor pot fi inselati chiar si cei mai experimentati experti, orbiti de promisiunea unei descoperiri spectaculoase.