×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Managerul Spitalului Cernavoda, care a cerut mita 30.000 de euro, prins in flagrant cand lua banii

Managerul Spitalului Cernavoda, care a cerut mita 30.000 de euro, prins in flagrant cand lua banii

11.02.2025, 22:42 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de marti, in cazul lui Marius Ion Sponoche, manager al Spitalului Orasenesc Cernavoda, jud. Constanta, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.

Acesta este acuzat ca, in cursul lunii ianuarie 2025, in baza unei intelegeri prealabile, Marius Ion Sponoche, in calitate de director al Spitalului Orasenesc Cernavoda, institutie finantata din bugetul U.A.T. Cernavoda, ar fi pretins prin intermediul suspectei Laura Iuliana Cocor suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societati comerciale), din care ar fi primit, in data de 11 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, in legatura cu indeplinirea atributiilor sale de serviciu, privitoare la derularea unui contract de lucrari de renovare si modernizare bloc operator si compartiment ATI.

"In concret, la data de 29 iulie 2024, intre Spitalul Orasenesc Cernavoda, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, in calitate de manager si societatea comerciala administrata de suspectul M.E. a fost incheiat un contract reprezentand lucrari de renovare si modernizare bloc operator si compartiment ATI, in valoare de 1.099.026 lei. In data de 15 ianuarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana, in calitate de Sef Serviciu Administrativ in cadrul Spitalului Orasenesc Cernavoda ar fi pretins, pentru sine si pentru inculpatul Sponoche Marius Ion suma de 30.000 de euro din care ar fi primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro", arata DNA.

Cu ocazia audierii, suspecta Cocor Laura Iuliana a recunoscut, in esenta, faptul ca a primit suma respectiva, totodata aratandu-si disponibilitatea de a colabora cu organele de ancheta pentru probarea suplimentara a faptelor cercetate in cauza.

Astfel, marti, suspecta Laura Iuliana Cocor i-a remis inculpatului Sponoche Marius Ion suma de 15.000 de euro ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante, asupra inculpatului fiind gasita suma mentionata anterior.

Celor doi suspecti li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala. Marius Ion Sponoche va fi prezentat cu propunere de arestare preventiva Tribunalului Constanta.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare