Cultura si divertisment

Analiza recenta a unei fosile neanderthaliene din Spania indica faptul ca un copil ar fi putut avea sindromul Down, oferind perspective asupra practicilor de ingrijire sociala in comunitatile neanderthaliene, conform Smithsonian Magazine. Copilul, care a trait pana la cel putin 6 ani, ar fi avut nevoie de asistenta continua, sugerand un mediu colaborativ de ingrijire in cadrul grupului sau.

Descoperirile esentiale din studiul publicat in Science Advances arata ca acest copil probabil avea sindromul Down datorita unor malformatii specifice intr-un fragment de os din urechea interna. Descoperirea, bazata pe scanari CT si modelarea 3D a osului din Cova Negra, Spania, indica conditii precum un canal auditiv larg, conexiuni neobisnuite intre canalul auditiv si camerele invecinate, si o cohlee mica. Aceste trasaturi sunt compatibile cu sindromul Down, caracterizat de o copie suplimentara a cromozomului 21, care adesea rezulta in intarzieri de dezvoltare.

In ciuda dovezilor fizice limitate - doar un fragment de os - cercetatorii propun ca supravietuirea si ingrijirea copilului reflecta o structura sociala sofisticata. Societatile neanderthaliene, cunoscute pentru mobilitatea lor, ar fi avut nevoie de eforturi cooperante pentru a sprijini un copil cu astfel de nevoi, indicand altruism si complexitate sociala.

Autorul principal, Mercedes Conde-Valverde, evidentiaza aceasta descoperire ca o dovada de altruism, contrazicand perceptia neanderthalienilor ca fiind doar primitivi. Sprijinind aceasta idee, Sarah Turner, un ecolog comportamental primat, sugereaza ca persoanele cu sindromul Down ar fi putut contribui la societatea neanderthaliana, asemenea modului in care o fac in prezent. Faptul ca copilul a supravietuit pana la varsta de 6 ani, in ciuda posibilei pierderi severe a auzului si problemelor de echilibru, subliniaza nivelul ridicat de ingrijire pe care l-a primit.

Fosila, descoperita in 1989, dateaza intre 146.000 si 273.000 de ani in urma. Descoperirile contribuie la o intelegere mai ampla a ingrijirii umane timpurii, deoarece cazurile anterioare de sindrom Down, identificate prin ADN, arata o supravietuire mai scurta, niciunul care sa depaseasca 16 luni. Speranta de viata crescuta a persoanelor cu sindrom Down in vremurile moderne, acum peste 60 de ani in unele regiuni, este atribuita progreselor medicale si cresterii ingrijirii sociale.

Unii cercetatori, inclusiv Justyna Miszkiewicz, manifesta prudenta si considera dovezile ca fiind speculative din cauza naturii fragmentare a fosilei, insa studiul contribuie la povestea neanderthalienilor ca fiinte sociale complexe, capabile de compasiune si grija. Cercetarea subliniaza ca intelegerea practicilor antice de ingrijire poate lumina perspectivele actuale asupra sprijinului social si gestionarii bolilor.