×

Accesează
contul existent

Business Hi-Tech

Breaking news. O noua lovitura pentru Google: Un judecator american constata ca gigantul american...

Breaking news. O noua lovitura pentru Google: Un judecator american constata ca gigantul american detine "monopoluri ilegale" in tehnologia de publicitate online, deschizand calea unei spargeri in bucati a companiei

17.04.2025, 19:13 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Google, parte a grupului Alphabet, a dominat ilegal doua piete pentru tehnologia de publicitate online, a decis un judecator american, aplicand astfel o noua lovitura gigantului tech si deschizand calea pentru ca procurorii antitrust americani sa solicite o divizare a companiei, scrie presa americana.

Judecatoarea districtuala americana Leonie Brinkema din Alexandria, Virginia, a decis ca Google este responsabil pentru "dobandirea si mentinerea intentionata a puterii de monopol" pe pietele pentru serverele de publicitate destinate editorilor (publisherilor) si pe piata burselor de publicitate (ad exchanges) care intermediaza tranzactiile intre cumparatori si vanzatori.

Autoritatile antitrust nu au reusit sa demonstreze o acuzatie separata conform careia compania ar fi detinut un monopol in domeniul retelelor de publicitate pentru advertiseri, a scris judecatoarea.

Lee-Anne Mulholland, vicepresedinte pentru reglementare al Alphabet, a declarat ca Google va contesta decizia prin apel. "Am castigat jumatate din acest caz si vom face apel pentru cealalta jumatate," a spus Mulholland.

Actiunile Google au scazut cu aproximativ 2,1% la mijlocul zilei de tranzactionare.

Decizia deschide calea pentru o alta audiere care sa determine ce trebuie sa faca Google pentru a restabili concurenta pe acele piete, cum ar fi vanzarea unor parti ale afacerii sale, in cadrul unui alt proces care nu a fost inca programat.

Departamentul de Justitie (DOJ) a declarat ca Google ar trebui sa fie obligat sa vanda cel putin Google Ad Manager, care include serverul de publicitate pentru editori si bursa de publicitate ale companiei.

Google se confrunta acum cu posibilitatea ca doua instante americane sa ii ordone sa vanda active sau sa isi modifice practicile de afaceri. Un judecator din Washington va desfasura saptamana viitoare un proces privind solicitarea DOJ ca Google sa vanda browserul Chrome si sa ia alte masuri pentru a pune capat dominatiei sale in cautarea online.

Google a folosit tactici clasice de construire a monopolului, cum ar fi eliminarea concurentilor prin achizitii, blocarea clientilor in utilizarea produselor sale si controlarea modului in care aveau loc tranzactiile pe piata de publicitate online, au declarat procurorii in timpul procesului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare