Eveniment

In evolutia unei natiuni, este important sa ne uitam in urma, pentru a fi constienti de progresele realizate dar si din convingerea ca prezentul nu poate fi rupt de istorie, caci path-dependence este un factor imuabil in schimbarile economice si sociale. In acelasi timp, este important sa ne uitam in jur, pentru a intelege sensuri si trenduri de transformare curenta ori de schimbare evolutionista, directii care sa fie decodate si exploatate anticipativ, in favoarea unei viziuni de dezvoltare optim necesare.

Observarea parcursului Romaniei in context european este, in primul rand, un proces de reconfirmare a identitatii noastre intr-o Europa in rapida schimbare, o introspectie a ceea ce suntem si o proiectie a ceea ce dorim sa devenim. In acest cadru, schimbarea de paradigma devine un imperativ colectiv, generat de noile realitati economice si de nevoia de reafirmare a valorilor si principiilor care ne definesc ca europeni.

I. Evolutia Uniunii Europene: de la fundamente la o noua paradigma

Declaratia lui Robert Schuman de la 9 mai 1950 este considerata primul pas catre ceea ce inseamna proiectul european astazi - o Uniune de tari care adera la principii comune, pacea si solidaritatea fiind pilonii esentiali ai constructiei europene. Insa aceasta pace de peste sapte decenii, de care noi, toti cetatenii Uniunii, beneficiem si azi, a pornit de la un obiectiv economic. Uniunea a doua mari industrii la nivel continental, cea a otelului si a carbunelui, a oprit razboiul in Europa acum 74 de ani.

Solidaritatea este principiul pe care statele aderate succesiv la Uniunea Europeana l-au supus provocarilor interne, cu precadere pe linia decalajelor sau chiar a clivajelor Est-Vest. Istoria ne aminteste ca, fara adaptari si revizuiri permanente ale premiselor, viziunea poate deveni limitata sau inadecvata fata de provocarile actuale si viitoare.

In prezent, Uniunea ca intreg se confrunta cu provocari economice globale, care ameninta pozitia blocului comunitar in economia mondiala, dar si cu provocari politice interne, care zdruncina stabilitatea politica la nivelul Uniunii pe fondul ascensiunii curentelor politice radicaliste si extremiste, asa cum se intampla in aceste zile in Franta, dar nu numai.

Uniunea cuprinde astazi 27 de tari, iar aceasta diversitate i-a schimbat semnificativ dinamica interna. Fundamentele economice si deciziile ce contureaza destinul UE sunt sau ar trebui sa fie acum influentate de toate cele 27 de state membre. Iar acest aspect necesita, la nivelul constructiei institutionale europene, noi reglaje fine pentru consolidarea coeziunii si a sustenabilitatii in cadrul familiei europene largite.

In contextul global actual, competitivitatea economica trebuie sa devina imperativul unei noi viziuni de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene. Afirmarea unei schimbari de directie incepe cu evaluarea atenta a resurselor existente si a oportunitatilor viitoare, in prelungirea ideii economice ca prosperitatea unor natiuni ofera sanse de dezvoltare si altora. Obiectivele economice comune opresc razboaie si aduc pacea.

Uniunea are nevoie de o adaptare de viziune la identitatea sa autentic europeana, ca set de valori si principii, pentru ca intregul rezultat sa rezoneze cu ambitiile europene. Aderarea nu reprezinta un model de inductie, ci de cooperare bidirectionala pentru un intreg evoluat pe care statele aderate l-au experimentat, preluand politici publice si beneficiind de absorbtia de fonduri. Trebuie insa sa existe si un corolar. UE poate invata din experienta modelelor de tranzitie experimentate de est-europeni, marcate de transformari institutionale si instabilitate politica, pentru a crea un aranjament superior, capabil sa raspunda ambitiilor Uniunii de actor relevant pe scena globala.

Aceasta evolutie nu se limiteaza la consolidarea interna si coeziunea UE, ci vizeaza si o abordare anticipativa, matura, a diversitatii rezultatelor si a provocarilor viitoare. Particularitatile statelor din Europa Centrala si de Est par sa antreneze in continuare proiectul european, aratand ca Uniunea nu a anticipat pe deplin anvergura tuturor provocarilor rezultate din extindere. Prin intelegerea adecvata a acestora, UE poate sa-si intareasca fundamentele si sa-si maximizeze oportunitatile in plan strategic.

Avem nevoie de o schimbare de paradigma, deopotriva in plan european si national. Astazi, Europa insasi trebuie sa-si reevalueze prioritatile si ambitiile, pentru a evita capcana obiectivelor idealizate, care pot gripa "motorul" economic european - un activ esential pentru mentinerea relevantei si influentei UE pe scena globala.

Uniunea Europeana a creat un mecanism bazat pe cooperare si coeziune, care a evoluat astazi la scara celor 27 de actori. Pentru a obtine sincronizare in noul intreg, 27 de tari au acum o linie normativa comuna, acces la piata unica, libera circulatie a cetatenilor si economii nationale care progreseaza continuu, cantitativ si calitativ.

Sub presiunea de reconsolidare post-pandemie si cu un continent ale carui granite de rasarit fumega, Uniunea trebuie sa isi indrepte privirea, din nou, catre propria esenta si catre cetatenii sai. Ne confruntam cu provocari majore, dintre care unele stringente, cum ar fi imbatranirea demografica fara precedent si schimbarile climatice, provocari asupra carora trebuie sa intervenim prin politici adecvate, care sa ofere raspunsuri realiste si eficiente, altfel consecintele se vor resimti profund si pe termen lung.

Fara o viziune economica pragmatica si eficienta, Europa risca sa se stinga demografic, transformand sintagma "batranul continent" intr-o realitate dura, greu de surmontat. Politicile actuale apasa pe umerii unei populatii imbatranite, iar economia sufera pierderi de competitivitate. In plus, declinul treptat al liberalismului economic autentic risca sa incetineasca progresul natiunilor europene sau chiar sa il inverseze.

Cititi AICI opinia integrala.