×

Accesează
contul existent

Business Hi-Tech

GapMinder, EGV si Underline, trei dintre cele mai mari fonduri locale de investitii, despre 2025:...

GapMinder, EGV si Underline, trei dintre cele mai mari fonduri locale de investitii, despre 2025: Va fi un an al contrastelor - start-up-urile cu tractiune solida vor ridica runde mari fara probleme, dar problemele structurale ale pietei vor persista

12.03.2025, 11:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Absenta investitorilor institutionali, lipsa programelor pentru investitii pre-seed si diferenta de mentalitate antreprenoriala fata de alte piete raman obstacole semnificative anul acesta pentru piata locala. Dupa un 2024 cu cateva semne de revenire ale investitiilor in start-up-uri tech, fondurile de investitii din Romania privesc cu prudenta si au asteptari mixte privind evolutia ecosistemului local in 2025. In timp ce unii prevad o "dezghetare" a pietei si oportunitati de exituri semnificative, altii avertizeaza asupra riscului de "brain drain" si a impactului negativ al instabilitatii politice si economice. Totusi, in ciuda provocarilor si a contextului economic volatil, GapMinder, Early Game Ventures si Underline Ventures, trei dintre cele mai active fonduri locale, mizeaza in continuare pe cresterea ecosistemului de start-up-uri tech din Romania. "Ne asteptam ca ecosistemul tech sa continue sa creasca, chiar daca mediul economic este marcat de incertitudini. Evaluarile start-up-urilor vor fi influentate de accesul la capital si de tendintele globale din venture capital. Probabil vom vedea o selectie mai riguroasa a start-up-urilor care primesc finantare, dar companiile cu tractiune solida vor continua sa atraga investitii semnificative. De asemenea, anul acesta vom avea vesti bune, start-up-uri care ridica runde mari, de la fonduri de VC importante", a declarat pentru ZF Cristian Munteanu, managing partner in cadrul Early Game Ventures (EGV). EGV se afla in prezent la cel de-al doilea fond in valoare totala de 60 milioane de euro, lansat in 2024. Anul trecut, volumul total al investitiilor in start-up-uri de tehnologie s-a situat la 130,7 milioane de euro in 2024, din care suma de 54 de milioane de euro a reprezentat finantarea de serie C primita de start-up-ului FintechOS, potrivit unui raport al How to Web. Fara aceasta tranzactie majora, piata locala ar fi inregistrat un volum semnificativ mai mic, sub pragul de 100 de milioane de euro, care a fost depasit in ultimii patru ani consecutiv. Cosmin Ochisor, partener GapMinder Fund II: Cu ajutorul Generative AI, timpul si resursele necesare pentru a crea un produs au scazut semnificativ, ceea ce deschide noi oportunitati, dar in acelasi timp va pune presiune pe viteza startup-urilor de a lansa produsele pe piata (partea de go-to-market). "Chiar daca zona de investitii mici de tip pre-seed (pana in 200.000 de euro) este in acest moment neacoperita pentru ca nu mai avem programe de accelerare cu fonduri disponibile, cred ca ecosistemul de angel investors si platformele de crowdfunding precum Seedblink pot suplini acest rol. In prezent sunt resurse financiare semnificative disponibile local pentru antreprenori si cred ca interesul investitorilor internationali se va mentine la un nivel ridicat. Totodata, cred ca in 2025 vom vedea o dezghetare a pietei de M&A si IPO-uri, ceea ce va insemna oportunitati atat in ceea ce priveste exiturile, cat si un interes crescut al investitorilor pentru start-up-urile de tehnologie", a precizat Cosmin Ochisor, partener la GapMinder. GapMinder a lansat de asemenea cel de-al doilea fond al sau anul trecut, in valoare totala de 80 milioane de euro. In acelasi timp, exista in prezent si o serie de incertitudini la nivel politic si economic care vor influenta evolutia ecosistemului local de start-up-uri. "Sper ca 2025 sa dea raspunsuri pozitive pentru ecosistemul de start-up-uri de tehnologie, si anume continuarea directiei europene a Romaniei. Insa sunt sigur ca starea actuala de incertitudine va avea un impact negativ asupra ecosistemului si va duce nu doar la mai putine proiecte antreprenoriale, dar si la continuarea <> Romaniei. Pe de alta parte, tehnologia AI va continua sa inainteze si e posibil ca la nivelul Uniunii Europene sa se initieze o reforma extinsa ce va impacta industriile de aparare, industria spatiala, si posibil zona industriala si de energie. Acestea vor putea crea premisele pentru a se dezvolta in continuare produse noi, cat piata europeana in general, mult ramasa in urma in zona de high tech", a declarat Bogdan Iordache, general partner, Underline Ventures - fond initiat in 2022 cu o dimensiune de 20 milioane de dolari. El a adaugat ca tehnologia AI deschide noi oportunitati pentru start-up-urile din Romania, dar si din restul regiunii. Bogdan Iordache, managing partner, Underline Ventures: Oportunitatile create de AI sunt multiple, iar unele dintre start-up-urile in care s-a investit in ultimii ani au confirmat, altele nu, si vom vedea in 2025 in Romania si in lume in general un nou val de aplicatii ale AI, cu mai multa substanta si mai multa valoare adaugata. "AI deschide oportunitati noi tehnice, aliniate cu ce stim sa facem in Romania si Europa de Est in general. Se va putea dezvolta infrastructura noua, un layer de modele atat fundationale, cat si specializate pe use-case-uri mai nisate, solutii verticale in mediul enterprise, solutii punctuale in industrie, aparare, spatiu si agricultura, orchestrare, agenti inteligenti (agentic AI) si o gramada de alte lucruri." Tehnologiile AI reprezinta un domeniu de interes unanim pentru fondurile de venture capital din Romania, inteligenta artificiala avand un impact substantial asupra ecosistemului. "Cu ajutorul Generative AI, timpul si resursele necesare pentru a crea un produs au scazut semnificativ, ceea ce deschide noi oportunitati, dar in acelasi timp va pune presiune pe viteza startup-urilor de a lansa produsele pe piata (partea de go-to-market). In urma cu cativa ani, cand lucrai cu un startup in etapa de pre-seed, vorbeai mult despre produs si tehnologie. Acum tehnologia este la fel de importanta, doar ca utilizand Inteligenta Artificiala, fondatorii isi pot lansa produsele mult mai rapid si cu resurse mai putine", a subliniat Cosmin Ochisor modul in care AI accelereaza dezvoltarea. Cristian Munteanu a remarcat insa un decalaj intre Romania si restul regiunii in adoptarea AI: "In afara Romaniei exista un val masiv de start-up-uri AI, similar cu ceea ce s-a intamplat atunci cand au aparut smartphone-urile si a existat un val de start-up-uri care construiau primele mobile apps. Nu vad insa aceeasi efervescenta in Romania si simt ca antreprenorii romani rateaza o fereastra de oportunitate extraordinara."

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare