×

Accesează
contul existent

Opinii

Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG/ Romania sub lupa- oportunitate de a fi rezilienti...

Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG/ Romania sub lupa- oportunitate de a fi rezilienti sau moment ratat? Cu leadership responsabil, masuri bine gandite si un angajament ferm fata de transparenta si democratie, tara poate sa isi reafirme pozitia pe scena internationala si sa creeze un viitor mai sigur si mai prosper pentru toti cetatenii

31.12.2024, 09:32 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Anul 2024 a adus Romania intr-un punct de cotitura in care stabilitatea politica si directia economica sunt esentiale pentru a transmite incredere atat pe plan intern cat si pe plan international. In schimb, ceea ce transpare este o stare de incertitudine si tensiuni politice, lipsa de transparenta si asumare a responsabilitatii, totul sub umbrela volatilitatii economice determinata de nevoia imediata de consolidare fiscala si de definire a unui model de crestere economica. De aceea intrebarea care se ridica nu este daca vom intampina provocari, ci cum vom raspunde la ele.

Si iata, ne aflam la cumpana dintre ani cu o situatie politica fragila, cu multe intrebari care asteapta raspunsuri si cu masuri fiscal-bugetare anuntate printr-o noua Ordonanta trenulet. Cine nu s-a asteptat la cresteri de taxe imediat dupa alegeri? Singura intrebare era care taxe si cu cat? Putea fi mult mai rau, un impozit progresiv, o crestere de cote de TVA, adica descurajarea muncii si a consumului, care ar fi dus la o aterizare fortata a economiei comparabila cu cea din 2009. Conform Notei de fundamentare a OUG trenulet reducerea deficitului excesiv al Romaniei este de 133 mld lei in 2025, suma din care 95% vine din reducerea cheltuielilor bugetare si 5% din colectarea de noi taxe.

Daca ne referim la reducerea cheltuielilor bugetare propun sa mergem cu un an in urma, in 2023, cand s-a adoptat precedenta ordonanta trenulet. Masurile luate atunci aveau un impact estimat pe cheltuielile bugetare de 3,7 mld lei. Ordonanta trenulet de anul acesta estimeaza ca masurile luate acum vor reduce cheltuielile bugetare cu 126,26 mld. Eforturile de stopare a risipei bugetare sunt asadar de 34 de ori mai mari acum, pentru 2025, decat cele stabilite pentru 2024. Este un inceput, chiar daca vine cu o intarziere mare, trebuind sa treaca anul electoral ca sa fie adoptate. Important este ca acesta sa fie inceputul unui proces de reforma a intregului aparat bugetar.

Daca ne referim la masurile fiscale, cu impact de 7,11 mld lei in veniturile bugetului statului este nevoie sa le analizam diferentiat. Majoritatea masurilor fiscale erau anuntate si asteptate (cresterea impozitului pe dividende, micsorarea plafonului la microintreprinderi, eliminarea facilitatilor fiscale sectoriale pentru angajatii din IT, constructii si agricultura/industria alimentara) inca de acum 2 ani cand a devenit publica componenta "Revizuirea cadrului fiscal" din Planul national de redresare si rezilienta, bazat pe recomandarile Bancii Mondiale. Este adevarat ca unele masuri sunt devansate fata de calendarul la care ne-am raportat, iar derapajul anului electoral 2024 nu a facut decat sa genereze nevoi mai mari de atenuare a dezechilibrului bugetar creat decat estimarea initiala. Chiar si asa, deficitul estimat pentru 2025 va fi inca urias, respectiv de 7% din PIB.

Marea surpriza neplacuta din masurile fiscale este reintroducerea taxei pe stalp, care nici macar nu a fost vreodata recomandata de vreun for international sau discutata cu mediul de afaceri in lunile precedente. In plus, este o taxa cu baza de impozitare incerta, care ar urma sa fie clarificata prin normele de aplicare. Ea nu a functionat nici in trecut (2014, 2015 si 2016) decat ca o frana pentru relansarea economiei romanesti, dupa o criza financiara mult mai prelungita la noi decat in restul Europei si al lumii. Cauza principala fiind aceea ca masurile fiscale luate au fost mereu anticiclice: reduceri de taxe in vremurile bune si cresteri de taxe in cele rele.

Pentru a-si consolida ratingul de tara si a mentine increderea pietelor, Romania trebuie sa adopte un set de masuri bine fundamentate pentru ajustarea fiscala si cresterea competitivitatii economice. Este o oportunitate pentru Romania sa demonstreze capacitatea de a actiona rezilient. Rezilienta nu o inteleg ca o abordare reactiva, de rezistenta la socuri majore, exemplu fiind taxa pe stalp din OUG trenulet luata fara nicio consultare prealabila. Rezilienta inseamna a depasi aceste tentatii de a raspunde la crize cu generarea altor crize, inseamna a avea curajul, vointa si responsabilitatea de a muta retorica discutiilor din masuri imediate si fara consultare prealabila in masuri dezbatute, discutate si fundamentate.

Romania are resursele si potentialul necesar pentru a transforma aceste provocari intr-o oportunitate de a actiona rezilient. Cu leadership responsabil, masuri bine gandite si un angajament ferm fata de transparenta si democratie, tara poate sa isi reafirme pozitia pe scena internationala si sa creeze un viitor mai sigur si mai prosper pentru toti cetatenii. Tot ce trebuie este sa actioneze responsabil si sa inspire incredere - in sine si in viitorul sau.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare