×

Accesează
contul existent

Stiri

Centenarul Romaniei este marcat prin revizitarea muzicii patriotice in concertul "Cantecele unirii"

Centenarul Romaniei este marcat prin revizitarea muzicii patriotice in concertul "Cantecele unirii"

Corul Academic Radio sarbatoreste Centenarul Romaniei prin concertul "Cantecele unirii", programat la Sala Radio din Bucuresti, pe 25 octombrie, de la ora 19.00, de Ziua Armatei Romane, spectacolul revizitand vechi cantece patriotice si revolutionare, arata un comunicat remis MEDIAFAX.

Programul evenimentului reuneste creatii culte si de inspiratie folclorica, cantece patriotice celebre, lucrari care evoca personalitati sau momente-cheie din istoria Romaniei. Printre piesele pe care le va dirija Ciprian Tutu se numara fragmente din opereta "Crai Nou" si "E scris pe tricolor Unire", de Ciprian Porumbescu, "Trompetele rasuna", Gavriil Musicescu, "Treceti batalioane romane Carpatii", "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie!", de Constantin Constantinescu, "Hora Unirii", de Alexandru Flechtenmacher. Aranjamentele sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri se va desfasura cu participarea solistilor Olga Murariu Caia, Grazziela Frangulea, Cristian Paraschiv, Aurel Frangulea, Cristian Ruja, Ciprian Cucu si cu acompaniamentul pianistei Carmen Sandulescu. Concertul va fi prezentat de actrita Claudia Motea.

"In 25 octombrie Corul Academic propune publicului si ascultatorilor radio o calatorie in timp, in istoria poporului roman, prin intermediul muzicii corale. Intitulat «Cantecele Unirii», concertul nostru are o dubla semnificatie: aniversarea a 100 de ani de la intemeierea Romaniei Mari, dar si celebrarea zilei armatei romane. Manifestarea aduce in atentia publicului vechi cantece patriotice si revolutionare romanesti, aranjamente corale de inspiratie folclorica, dar si creatii culte in prima auditie, promovand in chip simbolic tematica unirii prin cantul coral", arata organizatorii.

Ciprian Tutu este dirijorul Corului Academic Radio din 2016, cand a propus o diversificare si o modernizare a repertoriului ansamblului. Nascut la Brasov, a absolvit cursurile Facultatii de Muzica din orasul natal (specializarea Pedagogie Muzicala - dirijat cor academic si masterat in Stilistica dirijorala). In anul 2013 a sustinut teza de doctorat in cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, iar, in anul 2015, a absolvit cursurile postdoctorale din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov, avand ca tema de cercetare "Vocea umana si implicatiile ei in interpretarea corala contemporana".

Din anul 2000, Ciprian Tutu conduce Corul Gheorghe Dima din Brasov. Activitatea sa dirijorala cuprinde manifestari artistice diverse, de la spectacole de opera pana la concerte a cappella, cu acompaniament, precum si vocal-simfonice, in compania unor importante orchestre din tara si strainatate. Ca dirijor al corului mixt, Gheorghe Dima a concertat in anul 2005 alaturi de orchestra Filarmonicii "Dmitri Sostakovici" din Sankt-Petersburg (in program oratoriul Matthaus Passion de J.S. Bach), iar, in anul 2007, a prezentat, alaturi de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporana - oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. Din anul 2012, ocupa si functia de maestru de cor la Opera Brasov, de-a lungul celor patru stagiuni pregatind sau dirijand ansamblul coral al institutiei in peste 100 de spectacole.

Articole asemanatoare