100 de locuri de vizitat

De la Buzau spre comuna Berca, soseaua se intinde cu bagare de seama printre sate si dealuri, hotarata sa prinda repede aerul muntilor din curbura carpatina. Printre indicatoarele de localitate s-a infipt cate unul ce te indruma spre Vulcanii Noroiosi.

Dincolo de ultimul sat, dealurile incep treptat sa-si apropie umerii si sa-si ascuta varfurile. Cateva pancarte mari si o bifurcatie iti aduc aminte imediat de indicatiile primite mai devreme, asa ca drumul din dreapta te scoate, cat ai clipi, la intrarea pentru Paclele Mici.

Intre cateva culmi domoale si intrerupand linia verde a peisajului, un platou larg s-a priponit strasnic de bine. Din el rasar cocoase galbene si conuri albe iar din cand in cand, platose argintii se intind peste adanciturile solului arid, ca si cum ar vrea sa le acopere goliciunea. Privite de la usoara departare, ondularile acestea deschise la culoare seamana, in timp de canicula si seceta, cu niste dune din desert. Sau dau impresia unui peisaj selenar, cum spun majoritatea celor care au trecut pe aici si le-au studiat. Cu toate acestea, Paclele Mici inseala ochiul, fiindca sub crusta vremelnica, galgaiturile noroioase anunta mlastina neadormita. Pe timp de ploaie, solul se inmoaie, iar smarcurile iau locul pamantului uscat.

Te dumiresti, odata ce calci in inima Paclelor Mici, ce sunt acesti vulcanii noroiosi, mai rar intalniti prin Europa. Ei nu sunt insa singurii de pe teritoriul Romaniei, dar suprafata mare pe care se grupeaza (mai precis, intre Berca si Arbanasi: Paclele Mari- 15 ha, Paclele Mici-10 ha- si cele de la Beciu) si spectaculozitatea lor ii fac demni de o transformare intr-un obiectiv turistic de prim rang. In afara de vulcanii noroiosi din Subcarpatii Buzaului, mai exista, de exemplu, alte peste 60 de locatii in Depresiunea Transilvaniei unde aceste fenomene se intalnesc, adevarat, la scara mult redusa.

Fiindca acesti vulcani noroiosi formeaza un peisaj dinamic, poti sta chiar ore in sir pentru a le urmari tasniturile, bolboroselile, bulele si torentele molatice. De la mii de kilometri sub pamant, gazele naturale isi cauta drum spre suprafata, sub o presiune crescanda; in partea finala a drumului lor, ele antreneaza ape freatice, marne (calcarele argiloase) dizolvate si argila, aruncandu-le in afara sub forma de noroi lichid.

Noroiul argintiu curge din orificii mici, aparute pe suprafetele plane, ori izbucneste din cratere joase cu diametre variate, dar nu foarte mari, de pana la cativa metri. Uneori, conurile acestor vulcani in miniatura se inalta mult, alteori se bombeaza si se rotunjesc, asemenea musuroaielor. Poti vedea cum torentul rece se scurge peste crustele vechi sau cum norii se oglindesc in materia gri dintr-un crater mai mare. Daca te apropii prea mult, stropii obraznici vor ajunge pe incaltaminte si pe haine, iar mirosul metalic iti va umple narile.

Acolo unde noroiul scurs s-a uscat de curand, pojghite groase se adauga stratului galbui si albicios (din pricina sarurilor ramase dupa evaporarea apei). In timp, dupa cicluri nenumarate de umiditate-ariditate, inghet-dezghet, aceste straturi de noroi se transforma in masa compacta, brazdata de adancituri neregulate, prin care apa isi face loc in perioadele ploioase. E usor de inchipuit si cum arata Paclele Mici atunci: ca o mlastina mare...

Cand cobori de la Paclele Mici, gata impresionat de platoul cu vulcani noroiosi, priveste cu atentie spre dealurile indepartate, ce se desfasoara in fata ta. O movila plesuva si galbena se iveste printre cele inverzite de alaturi: acolo sunt Paclele Mari, din zona comunei Scortoasa.

Paclele Mari, desi nu te mai surprind prin spectaculos, te farmeca: conurile vulcanice sunt inalte, paraiele de noroi rece stralucesc in soare, culmile numeroase par topite si prelinse ca ceara. Urmarind artezienele de namol si de galgaiturile necontenite, turistii numerosi fotografiaza intruna, fiindca stiu ca maine vulcanii noroiosi vor fi putin mai diferiti decat ieri si azi. Articol preluat din descopera.ro