×

Accesează
contul existent

Economic

Care restructurare? Statul da startul unei campanii de recrutare pentru aproape 1.000 de functionari

Care restructurare? Statul da startul unei campanii de recrutare pentru aproape 1.000 de functionari

23.04.2025, 22:59 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Campania vine intr-un context in care se presupune ca sectorul public din Romania este in proces de restructurare, de eficientizare, dupa ce a fost frecvent criticat pentru ineficienta, birocratie si supradimensionare. Asadar, ANFP organizeaza o etapa de recrutare pentru functiile publice de executie de grad profesional debutant si superior, precum si una de promovare in functia publica de conducere. Prima runda de recrutare cauta candidati pentru urmatoarele pozitii: 135 functii publice de executie de grad profesional debutant; 791 de functii publice de executie de grad profesional superior; 51 functii publice de conducere de sef serviciu; 2 functii publice de conducere de director executiv, care nu au calitatea de conducatori ai institutiilor; 4 functii publice de conducere de director executiv adjunct, care NU au calitatea de conducatori ai institutiilor; 5 functii publice de conducere specifice de medic sef (echivalent cu director executiv adjunct). Dintre cele 791 de functii publice de de executie de grad profesional superior, 445 de locuri de munca deschise sunt pentru pozitia de consilier. Cu alte cuvinte, Romania se pregateste sa mai adauge sute de noi "consilieri" pe statul de plata public, intr-o perioada in care digitalizarea si reducerea birocratiei ar trebui sa conduca, firesc, la o eficientizare a aparatului de stat - nu la extinderea lui. Guvernul a aprobat Planul de recrutare a functionarilor publici si Planul de promovare in functii publice de conducere pentru perioada 2025-2026 in sedinta de guvern de joi, 27 martie 2025. Hotararea de Guvern a fost publicata pe 8 aprilie in Monitorul Oficial. Totalul functiilor publice incluse in planul de recrutare si in cel de promovare adoptat de guvern este 1.690 functii publice, dintre care: 1.228 functii publice de executie, 139 functii publice de conducere pentru recrutare si 305 functii publice pentru promovare; 18 functii publice din categoria inaltilor functionari publici, potrivit datelor de pe site-ul ANFP.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare