×

Politic-Social

Iohannis la Ambasada SUA: Romania devine un vector regional important in domeniul energetic

Iohannis la Ambasada SUA: Romania devine un vector regional important in domeniul energetic

03.07.2024, 19:41 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

"In numele cetatenilor romani, va transmit dumneavoastra si poporului american cele mai calde felicitari! In acest an, aniversam doua decenii de la aderarea Romaniei la NATO si 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii", si-a deschis presedintele discursul la receptia gazduita de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independentei Americii, celebrata in 4 iulie.

"Avem o prietenie solida, care se reflecta in cooperarea substantiala pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. In prezent, gazduim un numar crescut de militari americani, ceea ce reprezinta nu numai o reusita a colaborarii noastre in domeniul apararii, ci si o dovada ferma a solidaritatii dintre statele noastre, in aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei si a regiunii euroatlantice. Totodata, alaturi de Statele Unite si de partenerii nostri europeni si globali, continuam sa actionam in sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova si al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Marii Negre. Astfel contribuim la intarirea securitatii regionale si transatlantice, precum si la intarirea securitatii Romaniei", a adaugat Iohannis.

Presedintele s-a declarat convins ca la Summitul NATO, pe care Statele Unite il vor gazdui saptamana viitoare, vom fi luate decizii importante pentru "securitatea noastra colectiva": "Salut, si in acest context, procesul de actualizare a abordarii strategice a Statelor Unite fata de Marea Neagra, la care si tara noastra si-a adus o contributie. Am discutat acest subiect si cu Presedintele Biden in cadrul intrevederii noastre recente de la Casa Alba. Impartasim viziunea comuna ca trebuie sa intarim eforturile pentru consolidarea unitatii transatlantice si pentru apararea valorilor noastre comune. Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale catre pace, prosperitate si integrare euroatlantica. Contributia responsabila a statelor din regiune la asigurarea securitatii si a rezilientei Marii Negre este cruciala pentru a transforma regiunea intr-un spatiu sigur, deschis si prosper. Tara noastra este recunoscuta ca un actor responsabil si un factor de stabilitate la Marea Neagra, contribuind atat la securitatea regiunii, cat si la dezvoltarea si intarirea relatiei transatlantice. Romania este Aliatul si partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic si pentru democratie, astfel incat cetatenii sa fie protejati si sa aiba o viata prospera. Vom continua sa lucram impreuna, in baza valorilor comune, inclusiv pentru a promova importanta fundamentala a noilor tehnologii, pentru a securiza lanturile globale de aprovizionare si pentru a consolida securitatea energetica, la nivel national si regional".

Potrivit lui Iohannis, proiectele de cooperare in domeniul energiei nucleare "sunt esentiale pentru colaborarea dintre tarile noastre, in vederea cresterii securitatii energetice a Romaniei si a intregii regiuni".

Prin realizarea acestor proiecte, Romania devine un vector regional important in domeniul energetic, prin consolidarea independentei energetice si dezvoltarea de solutii avansate pentru energia verde.

"Nu in ultimul rand, vreau sa amintesc de obiectivul nostru comun de includere a Romaniei in programul Visa Waiver. Vom continua sa lucram impreuna cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun sa devina in cel mai scurt timp realitate pentru cetatenii romani", a conchis Iohannis.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare