Opinii

Corporatistii romani nu stau prea bine cu starea de bine: sunt anxiosi, depresivi, obositi, frustrati, ca anii au trecut si poate nu au realizat ceea ce au vrut, nu stiu care este echilibrul intre viata profesionala si cea personala, sunt in burnout fie ca stiu, fie ca nu stiu.

Majoritatea angajatilor cred ca nu sunt apreciati de catre angajatori.

Cel putin asa considera, asa a spus la ZF Live, Matei Stanculescu, psihoterapeut si mental fitness coach, cofondator, Centrul EKA. Mai mult decat atat, angajatii romani, corporatistii nostri sunt "biciuti" la job, adica ceea ce fac multinationalele prezente in Romania nu fac in alte tari: exista multe ore suplimentare, lucru peste program, preluarea de sarcini suplimentare, rezolvarea problemelor sefilor si ale companiei fara sa fie sarcina lor directa, etc. Dar Matei Stanculescu spune ca si angajatilor le place sa fie "biciuti" in acest fel: "Daca seful ma suna, daca seful imi da de facut un lucru, inseamna ca sunt important, nu?! "

Chiar este o mandrie sa arate ca sunt biciuiti, pentru ca vor sa demonstreze ca pot sa rezolve lucruri. In aceste conditii, viata profesionala se suprapune cu viata personala, si nimeni nu stie unde este linia de demarcatie, nimeni nu stie cand sa spuna nu, de frica sa nu piarda ceea ce au, de frica sa nu fie dati la o parte, de frica sa ramana pe dinafara in aceasta lume a corporatiilor.Teoretic, tot timpul ai putea sa renunti la aceasta viata de corporatie, dar practic piata nu este atat de generoasa cu altceva la schimb. Daca dam putin timpul inapoi, finalul anilor '90 a dus la aparitia in Romania a multinationalelor, a marilor corporatii, a marilor nume din afara, a unei noi clase de angajati, de data aceasta la birou, corporatistii.

Atunci nu prea existau alternative, avand in vedere ca economia comunista se prabusise, iar companiile private romanesti nu erau altceva decat o replica organizatorica a intreprinderilor comuniste, tinand cont ca primii patroni romani au facut parte din nomenclatura comunista. Multinationalele au venit cu alta structura de organizare, corporatistii romani au primit acces la knowledge, la reteaua internationala a corporatiilor, la o lume noua de fapt. La schimb, au dat totul, viata personala nu a mai existat.

Daca in primul deceniu a fost ceva nou, pe masura ce anii au trecut lucrurile nu au mai fost ca la inceput. Au vazut ca aceste corporatii sunt impersonale, sunt reci, si totul este o chestiune de cifre, de targeturi, de vanzari, de taskuri etc. Toti managerii predica empatia corporatista, asta pana cand vin deciziile din afara, care trebuie executate. Pandemia a accelerat problemele corporatistilor, care s-au acumulat in ani, asa ca, acum, starea de bine a corporatistilor nu este atat de buna, cel putin asa sustine Matei Stanculescu. Dar dincolo de aceste probleme cu care se confrunta acum companiile, incercand sa imbunatateasca starea de bine a angajatilor ca sa mai reduca din pierderea de productivitate, intrebarea este daca situatia poate sa fie alta. Corporatiile sunt entitati impersonale, totul se aduna trimestrial in niste cifre, si in functie de acestea se iau decizii de catre C-level si de catre principalii actionari, care pot sau nu sa se priceapa la ceea ce face compania sau la ce trebuie facut. Restul trebuie doar sa execute, empatie exista doar cand sunt rezultate, in rest totul este o chestie rece. Angajatii sunt importanti atata timp cat compania are rezultate. In rest este doar o iluzie. Dar indiferent de acest lucru, in cultura de job din Romania exista dorinta de a fi biciuit, pentru a fi validat ca esti important si ca multinationala, corporatia, depinde de tine.

Aceasta opinie a aparut prima data pe Business Magazin.