Stiri

Scriitoarea Ana Blandiana va vorbi despre "Centenar, un exercitiu de exorcizare", la Conferintele Teatrului National Bucuresti (TNB), evenimentul fiind programat la Sala Pictura, pe 2 decembrie, de la ora 11.00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

"Suntem urmasii a tot ce s-a intamplat in aceasta ultima suta de ani, inceputa prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare. Suntem urmasii romanilor care au infaptuit Romania Mare si suntem urmasii romanilor care i-au intemnitat si i-au ingropat in Cimitirul Saracilor din Sighet pe acestia. Centenarul nu este o festivitate, el este prilejul care ne obliga si ne da sansa sa optam pe cine vrem sa continuam, cui vrem sa semanam in continuare, care sunt modelele pe care vrem sa le urmam. Dar asta presupune inainte de toate cunoasterea continutului celor 100 de ani si asumarea istoriei pe care o cuprind", spune Ana Blandiana.

Ana Blandiana este originara din Timisoara, unde s-a nascut in 1942. La nastere se numea Otilia Valeria Coman, iar, dupa casatoria cu scriitorul Romulus Rusan, a devenit Otilia Valeria Rusan. Cei apropiati ii spun Doina, insa "porecla" schimbata in renume este pseudonimul Ana Blandiana. (Poeta l-a compus preluand numele melodios al satului - Blandiana, din judetul Alba - in care s-a nascut mama ei si desprinzand din el si un prenume.)

Dupa ce urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Cluj (1962 - 1967), Ana Blandiana se stabileste la Bucuresti, unde lucreaza ca redactor la Viata studenteasca si Amfiteatru (1968 - 1974), bibliotecar la Institutul "N. Grigorescu" din Bucuresti (1975 - 1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977 - 1979).

Inca dinainte de a fi studenta, debuteaza cu poezia "Originalitate" in revista Tribuna din Cluj (1959). Intre 1960 si 1963 i se interzice insa sa mai publice, din motive politice. Incepand din 1964 semnatura ei poate fi intalnita din nou in presa literara, in special in Contemporanul, unde i se incredinteaza o rubrica saptamanala de insemnari (Antijurnal). Tot in 1964 publica prima sa carte de versuri, "Persoana intaia plural", care o aduce in centrul atentiei criticii literare. Cand se stabileste, deci, la Bucuresti, nu este o necunoscuta. In 1969 primeste, de altfel, premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (primul dintr-o lunga lista de premii: premiul pentru poezie al Academiei Romane, 1970, Bucuresti, premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, premiul international Herder, Viena, 1982, premiul "Opera omnia", 1994, premiul national de poezie, 1997, premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, 2000 etc.).

Cartile de poezie care ii apar la fiecare doi-trei ani (si care i se si traduc in strainatate), numeroasele articole de critica literara care i se consacra, activitatea publicistica (rubrica sa Atlas din Romania literara devine un eveniment saptamanal), calatoriile intreprinse in strainatate (incepand cu o bursa de studii de sase luni in SUA in 1973-1974), siguranta cu care debuteaza in proza ("Cele patru anotimpuri", 1977) ii confera Anei Blandiana un prestigiu iesit din comun.

Nesupusa ca un personaj responsabil si nu ca unul recalcitrant, Ana Blandiana citeste la intalnirile cu publicul in perioada de apogeu a dictaturii lui Ceausescu poeme-manifest care electrizeaza asistenta. In 1985, o suita de poeme ale ei incarcate cu dinamita politica, aparute in revista Amfiteatru, alerteaza autoritatile. Iar, in 1988, dupa ce publica volumul de versuri "Intamplari de pe strada mea", cu numeroase trimiteri sarcastice la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsa, sa mai publice in Romania.

Valul revolutiei din decembrie 1989 o aduce in echipa eterogena de conducere a tarii, Consiliul National al Frontului Salvarii Nationale. Mai devreme decat alti intelectuali, Ana Blandiana paraseste gruparea. Infiinteaza si conduce Alianta Civica, la care adera o mare parte din societatea civila romaneasca, creeaza la Sighet, impreuna cu sotul ei, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, conduce PEN Clubul Roman. Are o contributie decisiva la impunerea ca om politic a lui Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei in perioada 1996-2000, dar nu se sfieste sa-i critice lipsa de fermitate in promovarea valorilor democratiei.