Programul Rabla Plus se reia de luni, iar bugetul alocat acestuia este de 198 de milioane de lei, care reprezinta 30.000 de prime de casare, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Gratiela Gavrilescu, precizand ca proiectul va aduce in parcul national 50.000 de masini noi introduse pe piata.
“Da, se continua proiectul, respectiv programul Rabla Plus, prin care noi reinnoim parcul auto national. (...) In an centenar, Guvernul a alocat prin Ministerul Mediului si Administratia Fondului de Mediu o suplimentare pentru bugetul programului Rabla. Am alocat un plus de 198 de milioane de lei, care este echivalentul a 30.000 de prime de casare noi, pentru programul Rabla clasic, atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice. Anul acesta, programul “Rabla Plus” va aduce in parcul national 50.000 de masini noi introduse pe piata, un lucru care nu s-a mai intamplat pana acum. In general, la toate editiile precedente, mai mult de 25.000 de vouchere nu am putut da ca bani”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu.
Fiecare persoana care vrea sa-si cumpere o masina noua va putea sa-si caseze o masina veche primind o prima de 6.500 de lei..
“Programul va incepe de luni, pentru ca ieri a fost publicat in Monitorul Oficial ghidul de finantare si ordinul de ministru, prin care sa fie inceputa finantarea de luni. Fiecare roman care doreste sa-si cumpere o masina noua va putea sa-si caseze o masina veche primind o prima de casare de 6.500 de lei la care se poate adauga suma de 1.700 de lei, in cazul in care persoana respectiva isi doreste sa achizitioneze un autovehicul hibrid sau se mai poate adauga si suma de 1.000 de lei, in cazul in care cetateanul doreste sa achizitioneze un autovehicul al carui motor are o emisie de 98 de grame la suta de kilometri, dupa formula veche. Putem ajunge sa cumulam suma de 9.200 de lei adunandu-le pe toate sau putem avea doar prima de casare de 6.500 de lei fara sa adaugam ceva in plus. Cetateanul va fi cel care va alege ce autovehicul vrea sa achizitioneze”, a mai declarat ministrul Mediului.
Gavrilescu a mai precizat ca unul dintre scopurile proiectului este acela de a reduce poluarea.
“Noi ne dorim ca in fiecare an, numarul de prime de casare si numarul de masini noi introduse pe piata sa fie in crestere. Astfel, reinnoirea parcului auto sa fie in permanenta crestere pentru sanatate, dar si calitatea aerului, pentru ca reducem in acest fel poluarea. Ne gandim de asemenea si la siguranta cetatenilor in trafic si nu in ultimul rand si la industria producatoare din Romania de autovehicule”, a mai adaugat Gratiela Gavrilescu.
Programul Rabla Plus se afla la cea de-a 14 editie.