![]() |
24.04.2025, 22:22 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Au avut o intalnire in aceasta dimineata", a declarat Trump reporterilor, refuzand sa spuna la cine se referea. "Nu conteaza cine este "ei". S-ar putea sa dezvaluim mai tarziu, dar ei au avut intalniri in aceasta dimineata, iar noi ne-am intalnit cu China". China a declarat joi ca nu a purtat discutii comerciale cu Washingtonul, in ciuda comentariilor repetate ale guvernului american care sugereaza ca a existat un angajament. "China si Statele Unite nu au purtat consultari sau negocieri privind tarifele, cu atat mai putin nu au ajuns la un acord", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, in cadrul unei conferinte de presa, calificand drept "stiri false" rapoartele referitoare la astfel de informatii, scrie Reuterz. Declaratiile contradictorii ale Washingtonului si Beijingului subliniaza comunicarea tensionata si incertitudinea care definesc actualul razboi comercial, adaugand volatilitate pietelor globale si prelungind durerea economica de ambele parti. Intreprinderile americane se confrunta cu cresterea costurilor de import, in timp ce exportatorii chinezi sunt presati de scaderea cererii din SUA. Trump si secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, au indicat saptamana aceasta ca ar putea exista o atenuare a tensiunilor cu China.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.